Greu e sa inveti a ierta

S-au intamplat multe in ultima vreme si s-au schimbat multe in credinta si atitudinea mea. Acum jumatate de an nu reuseam sa cred desi imi doream asta. Asta imi aminteste, si Cioran isi dorea, numai ca nu a reusit ... in viata asta. Cum zicea un actor care a murit de curand de cancer de pancreas "Nu sunt 100% sigur ca Dumnezeu exista, dar voi afla curand." Vreme de cativa ani am cautat raspunsuri rational, lovit de neputinta.
Insa mi s-au dat greutatile ca sa-mi deschida inima si raspunsurile sa vina de la sine. Acum as spune ca cred, atat timp cat nu caut sa mai pun la indoiala cu mintea. Poate cred si din nevoia si chiar disperarea de a crede. Sau poate nu e asta, doar le intorc eu pe toate fetele si problematizez (deh, deformatie profesionala) poate e firesc sa existe si o alta forma de cunoastere si de a exista pur si simplu in lume. Pe care nu prea am experimentat-o eu, dar se pare ca ceva s-a deblocat.

In urma cautarilor mele pentru vindecarea trupeasca si sufleteasca am aflat ca trebuie sa iert. Usor de zis, greu de facut. Intai trebuie sa te lamuresti ce ai de iertat. Lucurile care te-au facut sa suferi, dar care sunt acestea? Poate le-ai si iertat, reprimam o parte din amintirile care ne fac sa suferim, ca sa nu mai simtim durerea ... cu care nu stim ce sa facem, cum sa-i facem fata. Pe cine, e mai usor de identificat. Si de obicei sunt persoane semnificative, care au fost candva apropiate sau importante intr-un fel pentru noi. Restul oamenilor, care ne sunt indiferenti, nici n-au cum sa ne faca sa suferim.

Apoi te apuci sa ierti, dar descoperi ca nu stii ce e aia. Stii cum ar fi starea la care ajungi dupa ce ierti, o stare de liniste, in care amintirile nu mai sunt ca niste rani ramase inca deschise, care sa te faca sa suferi cand iti amintesti de ele. Dar cum se face iertarea asta? Imi dau seama ca e un lucru la care nu ma pricep, cultura noastra nu prea te invata sa ierti, cine mai degraba opusul. Si daca mai crezi si in dreptate, e si mai bine, crezi ca cel care a gresit merita pedeapsa, nicidecum iertarea.

O solutie ar fi meditatia si vizualizarea. Dar la mine simt ca nu functioneaza. Nu-s chiar asa de sugestionabila si, in plus, am nevoie de un pas intermediar. Nu zic ca iert si gata, hocus-pocus, am si iertat. Cred ca trebuie sa reinterpretez altfel situatia, in prezent nemaifiind dominata de aceleasi sentimente si mai coapta emotional (sper eu). Apoi sa nu ma mai consider o victima a celor care m-au facut sa sufar. Cand te pui in postura de victima te lipsesti de putere, nu vezi ca poti reactiona si altfel. Sa vad ca si eu am reactionat gresit, cu agresivitate, disfunctional. Apoi sa intelegi de ce acea persoana a reactionat in acel fel, cum a gandit si simtit, care sunt evenimentele care au dus la asta. Si sa intelegi ca de asta a fost in stare atunci, nu a putut mai mult. Poate a fost un mod disfunctional de a reactiona, care te-a ranit, insa a fost solutia cea mai buna pe care a reusit s-o gaseasca atunci.

Cam asta am descoperim pana acum si simt ca nu e suficient, e nevoie de mai mult ... pana sa ajung eu la starea de pace si liniste sufleteasca pe care ti-o aduce iertarea pe care o oferi. De impacare cu toata lumea si de dragoste de oameni.

Simt ca undeva pe aici este raspunsul:

http://sfintiiarhangheli.ro/vechi/seminar.php