Răul nu există

Frigul nu există. Conform legilor fizicii ceea ce considerăm frig este în realitate absenţa căldurii. De asemenea, întunericul nu există. În realitate întunericul este lipsa luminii. Putem studia lumina, dar nu şi întunericul. Răul nu există. Exact ca întunericul şi frigul! Dumnezeu nu a creat răul. Răul este rezultatul a ceea ce se întamplă atunci cand cineva nu are dragostea lui Dumnezeu în inima lui. (Albert Einstein)

Micile bucurii ale vietii

De multe ori sunteti luati de val si traim viata cu 120 km/h, sau mai bine zis ne traieste ea pe noi. Gonim sa atingem niste obiective de cele mai multe ori marunte si uitam sa ne mai bucuram de viata, de ceea ce este frumos.
Am senzatia ca in ultimii ani am trait degeaba si mi-am propus sa "vanez" momentele de bucurie si sa le apreciez mai mult. Ar fi chiar minunat sa le scriu zilnic pe acest blog, ca o retrospectiva a zilei anterioare. Nu stiu daca nu ma voi lua cu altele si voi uita, dar deocamdata ia sa vedem ce bucurii am trait ieri si azi:
- dimineata tarzie de toamna insorita
- puterea Sfintei Cuv. Parascheva
- cumparaturi la Ani's
- am rezolvat tema la Terapia de cuplu si familie si mi-am luat de-o grija
- reintalnirea cu Gabi, zambetul si afectiunea lui, suntem fericiti
- imi exprim sentimentele
- am pus-o de mamaliga ;), in traducere branza cu smantana si mamaliguta
- lui Gabi ii place mancarea mea dietetica
- pijamalute varatice cu inimioare portocalii
- somnic
- ET - radiatorul da caldura si lumineaza frumos in noapte

Si luni pana-n pranz:
- mic-dejun in tihna
- indragostita din nou
- sunt intrebata de sanatate
- seful nu mai pare asa de rece si intimidant
- reusesc sa fac rost de numarul de telefon pentru programarea unui interviu
- un coleg accepta sa-si incheie contractul cu acordul partilor si scapa de abatere disciplinara
- afara e inca soare (sper sa fie o toamna blanda)
- struguri negri, mari, tari si carnosi
- ma laud singura ca sunt prevazatoare


Bineinteles ca au fost si momente de tristete, de ingrijorare, dar mi-e mult mai bine sa le trec cu vederea si sa ma concentrez pe cele frumoase... ca prea am uitat sa fac asta.

Ce n-as da sa cred in momentele astea ...

Mai jos sunt niste date legate de credinta si sanatatea mentala, dar presupun ca pot fi generalizate si-n cazul sanatatii fizice.

Este o vorba: Unde nu mai poate omul, ajuta Domnul!
Iar credinta te face sa fii mai optimist, inbunatateste starea de spirit ceea ce ajuta in lupta organismului cu boala, crescand imunitatea.


Prof. Harold Koenig de la Duke University Medical Center ofera intr-un articol recent publicat in Jurnalul Canadian de Psihiatrie o sinteza a cercetarilor privind legatura dintre convingerile religioase - spirituale ale personelor si sanatatea lor mentala. Conform datelor existente, convingerile si practicile religioase pot fi de ajutor in restabilirea sanatatii mentale. Rezultatele diverselor studii arata necesitatea unui interes mai larg pentru acest subiect . Prof. Koenig se numara printre cercetatorii ce au depus marturie pe acest subiect in fata Subcomitetului pentru Cercetare si Stiinta Educatiei (Camera Reprezentantilor S.U.A. -2008). Printre informatiile pe care le ofera in marturie se numara:

1. Religia este folosita des pentru a face fata stresului, problemelor de sanatate avand astfel un rol adaptativ, grabind recuperarea si diminuand depresia

2. Implicarea in activitati religioase este asociata cu emotii pozitive si o calitate a vietii mai ridicata, cu un consum mai redus de alcool si substante interzise, cu o criminalitate diminuata

3. Implicarea in activitati religioase este asociata cu mai putine probleme cardiovasculare ale participantilor, cu o longevitate mai ridicata si o mortalitate mai scazuta, cu o incetinire a degradarii cognitive cauzata de varsta inaintata ori de boala Alzheimer

Sursa: http://terapeutic.weblog.ro/

Einstein ... despre religie

Mi se pare ca ideea unui Dumnezeu personal este un concept antropologic pe care nu il pot considera serios... Stiinţa a fost acuzata ca submineaza moralitatea, pe nedrept. Omul ar fi intr-adevar intr-o stare jalnica daca ar trebui sa fie infranat de frica de pedeapsa si speranta recompensei dupa moarte. ( Albert Einstein )

Negativismul in ortodoxism

Religia ortodoxă este puternic impregnată de o viziune negativă.
Şi aici mă refer atât la personificarea răului şi la lupta dintre Bine şi Rău, cât şi la controlul credincioşilor prin generarea fricii şi utilizarea pedepsei.

Lupta dintre Bine şi Rău

Lupta dintre Bine şi Rău este o viziune cu totul diferită decât complementarismul yin-yang. Binele şi Răul sunt relative, sunt doar două polarităţi care se împlinesc una pe alta şi pot trece dintr-una în alta. În credinţa budistă nu mai este atâta tensiune, încordare, este o credinţă mai puţin "belicoasă" care poate aduce pacea.
Probabil că la asta am ajunge şi dacă ortodoxismul ar fi întradevăr updatat la învăţăturile figurii lui centrale, Iisus din Nazaret. Am rămas fixaţi pe cele 10 porunci ale mozaismului, care au fost date într-o perioadă istorică în care era răspândit politeismul, chiar şi la evrei. De aceea multe dintre porunci nu mai sunt adaptate zilelor noastre (şi aici mă refer la "închinarea la chipuri cioplite"), degeaba încearcă BOR-ul să dea tot felul de interpretări. Aceleaşi porunci au contribuit şi la desprinderea neoprotestanţilor care nu pot trece peste închinarea la icoane, deci la "chipuri cioplite".
Au şi cele 10 porunci un rol social, e un cod minim de comportament care reglează convieţuirea socială, împiedică oamenii să fure, să ucidă, să râvnească la partenerul/a altcuiva, însă ele doar împiedică facerea de rău (tot e centrat ortodoxismul pe lupta împotriva Răului), dar nu ajută la atingerea desăvârşirii spirituale, aşa cum ar face-o respectarea Fericirilor. acestea nu te învaţă doar să nu face rău, să nu fii agresiv, ci mai mult de atât, să fii blând, să oferi bunătate, etc.

Frica şi Pedeapsa

Biserica controlează comportamentul credincioşilor prin ameninţarea cu Iadul, care este văzută ca pedeapsă veşnică, o continuă suferinţă în viaţa de dincolo. Păcătuieşti dacă nu faci ceea ce zice Biblia, şi nu numai aceasta este punctul de reper, ci şi învăţăturile Bisericii şi chiar ceea ce zice popa (care e om şi de multe ori dă o interpretare a lui personală, care poate e aberantă, greşită, îndepărtată mult de esenţa credinţei). Iar dacă păcătuieşti, ajungi în Iad.
Ceea ce mă deranjează e că prin norme, ritualuri şi canoane, Biserica s-a îndepărtat de esenţa credinţei şi a spiritualităţii. Ţi se spune că e păcat dacă nu posteşti, dacă faci dragoste înainte de căsătorie, dar se uită esenţa: iubirea faţă de ceilalţi. Mai important e să te abţii de la gânduri rele, de la sentimente rele faţă de ceilalţi, să fii împăcat cu tine şi cu ceilalţi. Dar asta se cam uită, sau rămâne într-un plan secundar. Cu siguranţă creştinismul arăta cu totul altfel imediat după Iisus, acum a devenit ceva superficial, de suprafaţă, formalizat. E şi tentaţia funcţiei (de preot), credincioşii devin o masă de oi proaste care participă supuse şi pasive la oficierea slujbei, înghesuiţi, în picioare, dacă se poate cât mai umiliţi. Nu mai e o comunitate în care să se discute, să se ofere cu adevărat iubire şi femeia să fie egală a bărbatului (atât timp cât femeia nu poate fi preot).

Controlul prin pedeapsă mă duce cu gândul la behaviorism care spune că mai eficientă, şi cu consecinţe pe termen lung, este întărirea pozitivă, adică recompensa care te aşteaptă la capătul drumului şi pe care o obţii dacă faci ceva anume. Pedeapsa este cea mai puţin eficientă în schimbarea comportamentului şi mai creează şi o stare emoţională negativă, frustrări, anxietate. Recompensă există şi în creştinism - Raiul şi Mântuierea. Însă este o problemă de punere a accentului, pe recompensă sau pe pedeapsă, iar BOR-ul se pare că a preferat să bage frica în credincioşi cu Iadul ... ca de, în manipularea şi controlul maselor frica ajută mult mai mult. Or Întărirea pozitivă stă sub nasul lor... dar preferă să rămână o religie cu o viziune negativă.

Revenind, Instituţia Bisericii are un rol coercitiv, de control, prin care se apără ca instituţie. De asta zice "Crede şi nu cerceta", nu mă combate, nu pune la îndoială învăţătura mea. Dacă ne gândim, Iisus nu a avut atitudinea asta faţă de Toma (pe care numai Biserica îl numeşte Necredinciosul, Iisus nu l-a tratat nicidecum în acest fel). Toma era genul raţional, care avea nevoie de dovezi concrete pentru a crede, vroia să creadă dar avea nevoie de argumente. Pur şi simplu aşa era construit psihic. Iisus nu l-a certat, ci i-a oferit dovezile de care avea nevoie pentru a crede, a avut o atitudine de respect şi colaborare. Vorbele Lui de după "Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut" subliniază că cei care cred în mod emoţional sunt mai liniştiţi, mai împăcaţi, în timp ce tipul raţional, care caută argumente este zbuciumat sufleteşte. Dar nu-i alungă de la El pe raţionali, ci îi primeşte la El şi le dă ceea ce au ei nevoie. Deci nici pe mine nu m-ar alunga.
De ce nu face şi Biserica la fel? De ce nu urmează exemplul Învăţătorului ei?

Banc cu pochi

Intra un popa intr-un restaurant, se aseaza la masa.
Cheama ospatarul si il intreaba:
- Fiule, balena aveti?
- Nu, parinte.
- Casalot aveti?
- Nu, parinte.
- Rechin aveti?
- Nu, parinte.
- Atunci da-mi o costita de porc afumata si Dumnezeu mi-e martor ca am vrut sa mananc peste.

A crede sau a nu crede ... in ce?

Ce preferi?
Sa fii un credincios de suprafata, conformist, sau un nonconformist autentic?
Decat sa spun ca sunt ortodoxa pentru ca asa m-am nascut si am respectat normele impuse de BOR pana la un anumit punct al vietii, prefer sa recunosc ca la un moment dat au aparut intrebari, indoieli, care au dus pana la incapacitatea de a mai crede ceea ce credeam pana atunci.
Mi-am dat seama ca si daca nu ar exista Dumnezeu, tot as crede pentru ca am nevoia sa cred, ca prefer ideea Iadului si a chinului vesnic, decat a trecerii totale in nefiinta. Fiinta care nu poate concepe ca ar putea ajunge nefiinta...
Si cum si cercetarile arata ca exista anumiti centri nervosi raspunzatori de credinta, si ca aceasta, ca si "viziunile religioase" pot fi generate prin stimularea acestor centrii nervosi prin curenti electrici, nu ai cum sa nu te intrebi daca chiar exista Divinitata, sau e doar nevoia omului de a crede? Atunci cand crezi ai un sentiment de securitate, automat ti se da pe tava un sens al vietii si nu trebuie sa mai treci prin angoasa cautarii lui. Pur si simplu stii ce sa faci cu viata ta pentru ca ti se spune ce "trebuie" sa faci. Nu mai e nevoie sa te gandesti tu, sa filosofezi prea mult, sa te confrunti cu anxietatea mortii si a lipsei de sens.
Or eu am ales sa ma framant, sa caut, pentru ca nu am putut sa aleg altfel. Prefer sa fiu autentica si sincera cu mine si sa recunosc ca sunt "spiritual, but not religios". Nu sunt atee, doar AGNOSTICA cu nevoia de spiritualitate. Nu pot spune ca nu cred, ca nu exista Dumnezeu si viata de dupa moarte, ci spun ca nu stiu ce sa cred. Poate la fel de bine sa si exista, dar si sa nu existe, deocamdata iau in calcul in egala masura ambele posibilitati.
Am inceput acest blog pentru a imi limpezi ideile si a ma calauzi in cautarea mea. Nu spun ca este adevarat ceea ce scriu, ca am dreptate in ceea ce scriu. Sunt numai ganduri si framantari. Deocamdata religia mea este AUTENTICITATEA, si din pacate mai pacatuiesc, ma mai abat din cand in cand, furata de valtoarea vietii. Vom vedea ce va mai fi si cum vor mai evolua ideile mele ... in cautarea credintei sau poate ... a propriei persoane.