In fata mortii

- Hassan… Te-am asteptat.
- Tu ma asteptai?
- Pentru a fi martor la moartea mea.
- De ce eu? Imi este atat de frica de moarte!
- Tocmai de aceea.
- Daca pruncului din intunericul pantecului mamei sale i s-ar spune:
“Afara este o lume cu lumina, cu munti inalti, cu mari intinse, cu campii valurite, cu gradini frumoase inflorite, cu parauri, cu cer plin de stele si cu un soare arzator…si tu, in fata acestor minuni, ramai inchis in acest intuneric…” Cum pruncul nenascut, nu cunoaste aceste minuni, nu ar crede nimic.
Ca si noi, cand suntem in fata mortii. De aceea ne este teama.
- Dar nu poate fi lumina in moarte, pentru ca reprezinta sfarsitul tuturor lucrurilor.
- Cum moartea poate fi sfarsitul a ceva ce nu are inceput? Hassan, fiul meu, nu fi trist in noaptea nuntii mele.
- Noaptea nuntii dumneavoastra?
- Da. nunta mea cu eternitatea.

- Bab’Aziz