Religia ortodoxa traditionala vorbeste atat de mult despre diavol (pacat, vina), incat risti sa uiti de Dumnezeu.
Preotii sunt imbracati in haine sumbre negre, bisericile sunt intunecoase... Intra intr-o biserica catolica si acolo ai sa vezi lumina.
Oare cati dintre preotii de astazi (vorbesc despre cei ortodoxi, ca pe restul nu-i cunosc) seamna cu Iisus?
marți, 29 iunie 2010
vineri, 25 iunie 2010
Condamnată la cancer de obiceiurile părinţilor
O britanică în vârstă de 52 de ani suferă de cancer pulmonar în fază terminală deşi nu s-a atins în viaţa ei de ţigări. Părinţii Lyndei Mitchell fumau cam 60 de ţigări pe zi. Viciul lor o condamnă acum la moarte, deşi ea nu a fumat nici măcar o dată.
Are 52 de ani, o fiică de 24 şi puţin timp de trăit. Îşi doreşte un singur lucru: să le vorbească părinţilor despre pericolul la care îi expun pe copii atunci când fumează în prezenţa lor. Lynda Mitchell, din Withywood (Bristol), o fostă muncitoare, speră ca tragica ei, poveste să-i facă pe părinţii fumători să privească lucrurile dintr-o altă perspectivă, notează „The Daily Mail".
„Voi muri din cauza fumatului pasiv", spune femeia, care a primit diagnosticul de boală pulmonară obstructivă cronică, depistată în cazul fumătorilor. „Când se trezea, mama mea îşi aprindea o ţigară. Fuma cam 60 pe zi. Imediat ce mă dădeam jos din pat, simţeam fumul. Tuşeam groaznic", povesteşte Lynda, adăugând că în urmă cu 50 de ani „nimeni nu realiza care sunt efectele fumatului".
Rugăminţi zadarnice
În adolescenţă, Lynda a început să audă că obiceiul mamei sale, June Evans, acum în vârstă de 72 de ani, ar putea avea consecinţe nefaste şi a încercat s-o convingă să se lase de fumat. Abia la începutul anilor '90, aceasta a decis să nu mai fumeze în casă. „Prea târziu. Eram terminată", spune Lynda, care, de la vârsta de un an, fusese diagnosticată cu astm.
A ştiut mereu că mama sa are un obicei prost, dar n-a fost niciodată conştientă de consecinţele fumatului pasiv.„Sunt dovada faptului că poţi muri din cauza asta. Plămânii se formează complet abia la vârsta de 25 de ani. Oamenii îşi ucid copiii prin fumatul pasiv", avertizează Lynda.
Deşi a aflat de ce boală suferă în 2003, doctorii cred că afecţiunea a început s-o macine încă din anii '80. Acum, plămânii ei funcţionează la o capacitate de numai 22%. Are nevoie de un tub de oxigen 24 de ore din 24. Medicii nu pot să spună exact cât mai are de trăit, dar boala
este incurabilă. Lynda Mitchell sprijină campania lansată în Marea Britanie de o fundaţie în vederea interzicerii fumatului în autoturisme dacă în acestea există pasageri sub 18 ani.
O familie distrusă
Mama Lyndei suferă de emfizem pulmonar, iar în urmă cu doi ani a fost diagnosticată cu o altă boală: cancer de piele. Tatăl Lyndei, Ray Evans, a murit în 1990, la vârsta de 60 de ani, doborât de cancer pulmonar.
„Nu aş fi fumat niciodată în prezenţa copiilor, dacă aş fi ştiut care sunt efectele", spune June Evans. „Dacă nu aş fi renunţat la tutun în urmă cu şase ani şi jumătate, acum aş fi moartă", conchide aceasta.
Sursa:http://www.adevarul.ro/societate/viata/Condamnata_la_cancer_de_obiceiurile_parintilor_0_285571940.html
Are 52 de ani, o fiică de 24 şi puţin timp de trăit. Îşi doreşte un singur lucru: să le vorbească părinţilor despre pericolul la care îi expun pe copii atunci când fumează în prezenţa lor. Lynda Mitchell, din Withywood (Bristol), o fostă muncitoare, speră ca tragica ei, poveste să-i facă pe părinţii fumători să privească lucrurile dintr-o altă perspectivă, notează „The Daily Mail".
„Voi muri din cauza fumatului pasiv", spune femeia, care a primit diagnosticul de boală pulmonară obstructivă cronică, depistată în cazul fumătorilor. „Când se trezea, mama mea îşi aprindea o ţigară. Fuma cam 60 pe zi. Imediat ce mă dădeam jos din pat, simţeam fumul. Tuşeam groaznic", povesteşte Lynda, adăugând că în urmă cu 50 de ani „nimeni nu realiza care sunt efectele fumatului".
Rugăminţi zadarnice
În adolescenţă, Lynda a început să audă că obiceiul mamei sale, June Evans, acum în vârstă de 72 de ani, ar putea avea consecinţe nefaste şi a încercat s-o convingă să se lase de fumat. Abia la începutul anilor '90, aceasta a decis să nu mai fumeze în casă. „Prea târziu. Eram terminată", spune Lynda, care, de la vârsta de un an, fusese diagnosticată cu astm.
A ştiut mereu că mama sa are un obicei prost, dar n-a fost niciodată conştientă de consecinţele fumatului pasiv.„Sunt dovada faptului că poţi muri din cauza asta. Plămânii se formează complet abia la vârsta de 25 de ani. Oamenii îşi ucid copiii prin fumatul pasiv", avertizează Lynda.
Deşi a aflat de ce boală suferă în 2003, doctorii cred că afecţiunea a început s-o macine încă din anii '80. Acum, plămânii ei funcţionează la o capacitate de numai 22%. Are nevoie de un tub de oxigen 24 de ore din 24. Medicii nu pot să spună exact cât mai are de trăit, dar boala
este incurabilă. Lynda Mitchell sprijină campania lansată în Marea Britanie de o fundaţie în vederea interzicerii fumatului în autoturisme dacă în acestea există pasageri sub 18 ani.
O familie distrusă
Mama Lyndei suferă de emfizem pulmonar, iar în urmă cu doi ani a fost diagnosticată cu o altă boală: cancer de piele. Tatăl Lyndei, Ray Evans, a murit în 1990, la vârsta de 60 de ani, doborât de cancer pulmonar.
„Nu aş fi fumat niciodată în prezenţa copiilor, dacă aş fi ştiut care sunt efectele", spune June Evans. „Dacă nu aş fi renunţat la tutun în urmă cu şase ani şi jumătate, acum aş fi moartă", conchide aceasta.
Sursa:http://www.adevarul.ro/societate/viata/Condamnata_la_cancer_de_obiceiurile_parintilor_0_285571940.html
Pilda magarului batran
Într-o buna zi, măgarul unui ţăran căzu într-o fântână. Nefericitul animal se puse pe zbierat, şi făcu asta ore întregi, în timp ce ţăranul îşi frământa mâinile, gândindu-se ce mai e de făcut. Până la urmă, ţăranul hotărî că măgarul şi aşa era bătrân, în vreme ce fântâna, oricum secată, tot trebuia să fie astupată odată şi-odată. El ajunse la concluzia că nu mai merita osteneala de a-l scoate pe măgar din fundul fântânii, aşa că îşi chemă vecinii, ca să-i dea o mână de ajutor. Fiecare dintre ei apucă o lopată şi se puseră să arunce de zor pământ în fântână.
La început, măgarul se puse şi mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, după o grămadă de lopeţi de pământ aruncate, se potoli şi tăcu. Mirat, ţăranul privi în adâncul fântânii şi rămase cu gura căscată... În loc să fie îngropat de viu, măgarul cel bătrân făcea ceva la care ţăranul nu se gândise: la fiecare lopată de pământ aruncată, animalul se scutura cu putere şi păşea deasupra... Nu după multă vreme, toţi văzură cum măgarul, ajuns până la gura fântânii, sări fremătând peste ghizd şi o tuli pe imaş!
Viaţa aruncă oricum în noi cu pământ, noroi şi cu tot felul de greutăţi... Dacă în plus suntem „măgari“ şi cădem în „fântâna“ conjuncturilor neprielnice, a grijilor nenumărate, a pesimismului şi a neîncrederii, secretul pentru a ieşi de acolo este să ne scuturăm de acest pământ şi să-l folosim pentru a urca, pas cu pas, până ieşim la liman. Fiecare din greutăţile noastre este, până la urmă, un prilej pentru un pas înainte. Putem ieşi chiar şi din prăpăstiile celor mai teribile nenorociri dacă nu ne dăm bătuţi niciodată.
Să folosim, aşadar, până şi noroiul aruncat peste noi ca să înaintăm perseverenţi în direcţia bună.
Să ţinem minte cele 3 reguli pentru o viaţă liniştită şi împăcată:
1) Să ne curăţim inima de frică şi neîncredere, iar mintea de griji inutile şi pesimism;
2) Să ne simplificăm viaţa, dăruind mai mult şi aşteptând mai puţin;
3) Să ne scuturăm mereu de pământul aruncat peste noi, pentru că pământul se întoarce în pământ, dar sufletul este fără preget şi urcă la cer. În viaţa aceasta, noi trebuie să fim soluţii, nu probleme.
La început, măgarul se puse şi mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, după o grămadă de lopeţi de pământ aruncate, se potoli şi tăcu. Mirat, ţăranul privi în adâncul fântânii şi rămase cu gura căscată... În loc să fie îngropat de viu, măgarul cel bătrân făcea ceva la care ţăranul nu se gândise: la fiecare lopată de pământ aruncată, animalul se scutura cu putere şi păşea deasupra... Nu după multă vreme, toţi văzură cum măgarul, ajuns până la gura fântânii, sări fremătând peste ghizd şi o tuli pe imaş!
Viaţa aruncă oricum în noi cu pământ, noroi şi cu tot felul de greutăţi... Dacă în plus suntem „măgari“ şi cădem în „fântâna“ conjuncturilor neprielnice, a grijilor nenumărate, a pesimismului şi a neîncrederii, secretul pentru a ieşi de acolo este să ne scuturăm de acest pământ şi să-l folosim pentru a urca, pas cu pas, până ieşim la liman. Fiecare din greutăţile noastre este, până la urmă, un prilej pentru un pas înainte. Putem ieşi chiar şi din prăpăstiile celor mai teribile nenorociri dacă nu ne dăm bătuţi niciodată.
Să folosim, aşadar, până şi noroiul aruncat peste noi ca să înaintăm perseverenţi în direcţia bună.
Să ţinem minte cele 3 reguli pentru o viaţă liniştită şi împăcată:
1) Să ne curăţim inima de frică şi neîncredere, iar mintea de griji inutile şi pesimism;
2) Să ne simplificăm viaţa, dăruind mai mult şi aşteptând mai puţin;
3) Să ne scuturăm mereu de pământul aruncat peste noi, pentru că pământul se întoarce în pământ, dar sufletul este fără preget şi urcă la cer. În viaţa aceasta, noi trebuie să fim soluţii, nu probleme.
luni, 14 iunie 2010
Totul este Brahma
Un discipol a invatat de la maestrul sau urmatoarea sutra: "Eu sunt Brahma, tu esti Brahma, totul este Brahma". Maestrul i-a spus sa mediteze cat mai des la aceasta sutra si el era foarte sarguincios.
Intr-o zi, in timp ce mergea prin oras, discipolul vede ca toti oamenii alergau speriati in directia opusa celei in care mergea el. "De ce alergi?", il intreaba pe unul dintre ei. "Cum, nu stii? Elefantul alb a evadat de la circ si acum calca totul in picioare", ii raspunde omul si fuge mai departe. "Aaaa, eu sunt Brahma, el e Brahma, totul este Brahma, ce pot sa patesc?" se intreaba discipolul si merge mai departe.
Ajunge pe strada unde se afla elefantul alb. La capatul ei se vedea un nor de praf si oameni care fugeau ingroziti. Isi da seama ca acolo e elefantul si merge linistit mai departe, zicandu-si in continuare: "eu sunt Brahma, el e Brahma, totul este Brahma, ce pot sa patesc?".
Elefantul alb era deja aproape de el. Dintr-un tufis apropiat se aude o voce: "ascunde-te, vine elefantul alb si calca totul in picioare!". "Nuuu, ce pot sa patesc?" raspunde discipolul. "Eu sunt Brahma, el e Brahma, totul este Brahma". Elefantul ajunge la el, il calca fara ezitare si pleaca mai departe. Cand isi revine, se duce mai mult tarandu-se direct la maestru, ii povesteste ce a patit si il intreaba inca socat: "Maestre, nu mi-ai spus tu ca totul este Brahma? Ca el e Brahma, eu sunt Brahma?". Maestrul il priveste cu compasiune si ii raspunde: "da, dar si vocea din tufis e tot Brahma".
Morala
Se intampla adesea sa luam lucrurile in mod fanatic, fara a le intelege in profunzime si atunci actiunile noastre nu mai sunt in echilibru cu lumea si cu noi insine.
Intr-o zi, in timp ce mergea prin oras, discipolul vede ca toti oamenii alergau speriati in directia opusa celei in care mergea el. "De ce alergi?", il intreaba pe unul dintre ei. "Cum, nu stii? Elefantul alb a evadat de la circ si acum calca totul in picioare", ii raspunde omul si fuge mai departe. "Aaaa, eu sunt Brahma, el e Brahma, totul este Brahma, ce pot sa patesc?" se intreaba discipolul si merge mai departe.
Ajunge pe strada unde se afla elefantul alb. La capatul ei se vedea un nor de praf si oameni care fugeau ingroziti. Isi da seama ca acolo e elefantul si merge linistit mai departe, zicandu-si in continuare: "eu sunt Brahma, el e Brahma, totul este Brahma, ce pot sa patesc?".
Elefantul alb era deja aproape de el. Dintr-un tufis apropiat se aude o voce: "ascunde-te, vine elefantul alb si calca totul in picioare!". "Nuuu, ce pot sa patesc?" raspunde discipolul. "Eu sunt Brahma, el e Brahma, totul este Brahma". Elefantul ajunge la el, il calca fara ezitare si pleaca mai departe. Cand isi revine, se duce mai mult tarandu-se direct la maestru, ii povesteste ce a patit si il intreaba inca socat: "Maestre, nu mi-ai spus tu ca totul este Brahma? Ca el e Brahma, eu sunt Brahma?". Maestrul il priveste cu compasiune si ii raspunde: "da, dar si vocea din tufis e tot Brahma".
Morala
Se intampla adesea sa luam lucrurile in mod fanatic, fara a le intelege in profunzime si atunci actiunile noastre nu mai sunt in echilibru cu lumea si cu noi insine.
Trei porti
Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.
-Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?
-Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip. Dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa
retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te… Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.
Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.
Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi: “SCHIMBA LUMEA”.
“Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.”Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara. Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce-ai invatat tu pe acest drum?
-Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
-Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu.
Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris: “SCHIMBA-I PE CEILALTI”.
“Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.” El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?
-Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.
-Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria:” SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI”.
“Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi. El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau. Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce ai invatat tu pe acest drum?
-Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.
-Asa este, spuse batranul.
-Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
-Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.
Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris: “ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI”. Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens. “In lupta devenim orbi, isi spuse el.” Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca. Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce-ai invatat in plus pe acest drum?
-Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.
-Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.
Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria “ACCEPTA-I PE CEILALTI”. Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase. Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:
-Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?
-Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.
-Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.
Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: “ACCEPTA LUMEA”. Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor. Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:
-Ce-ai invatat pe drumul acesta?
-Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista, atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.
-Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea! Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.
-Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?
-Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip. Dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa
retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te… Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.
Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.
Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi: “SCHIMBA LUMEA”.
“Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.”Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara. Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce-ai invatat tu pe acest drum?
-Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
-Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu.
Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris: “SCHIMBA-I PE CEILALTI”.
“Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.” El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?
-Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.
-Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria:” SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI”.
“Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi. El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau. Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce ai invatat tu pe acest drum?
-Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.
-Asa este, spuse batranul.
-Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
-Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.
Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris: “ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI”. Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens. “In lupta devenim orbi, isi spuse el.” Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca. Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce-ai invatat in plus pe acest drum?
-Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.
-Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.
Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria “ACCEPTA-I PE CEILALTI”. Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase. Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:
-Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?
-Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.
-Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.
Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: “ACCEPTA LUMEA”. Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor. Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:
-Ce-ai invatat pe drumul acesta?
-Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista, atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.
-Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea! Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.
Viata ca o prajitura
Uneori ne întrebam: De ce merit eu una ca asta? De ce Dumnezeu mi-a facut una ca asta?
Iata în cele de mai jos, o frumoasa explicatie.
O tânara i-a povestit mamei sale ca de o vreme toate îi merg rau: ca nu se mai descurca la algebra, ca prietenul ei a renuntat la ea si, pe deasupra, ca cea mai buna prietena s-a mutat în alta localitate.
În acest timp mama se pregatea sa faca o prajitura si o întreba pe fiica ei daca i-ar placea un cremes.
- Sigur ca da, mama! Îmi place foarte mult cum faci cremesul, raspunse fata.
Când toate ingredientele au fost asezate pe masa, mama o îndemna:
- Uite, gusta putin ulei de gatit!
- Nicidecum, spuse fata uimita.
- Dar ce zici de câteva oua nefierte?
- Oribil, mami!
- Atunci poate preferi niste faina? Sau poate putin bicarbonat?
- Mama, toate acestea sunt dezgustatoare!
- Desigur, raspunse mama. Toate aceste lucruri luate separat sunt rele la gust. Dar când sunt puse împreuna asa cum trebuie, atunci din ele iese o delicioasa prajitura.
Morala
Dumnezeu lucreza în acelasi fel. De multe ori ne întrebam de ce ne lasa sa trecem prin vremuri asa grele. Dar atunci când Dumnezeu rânduieste lucrurile asa cum stie si când stie, nu se poate sa nu fie spre binele nostru. Nu ne ramâne decât sa avem încredere în El si, în cele din urma, din toate „ingredientele” puse laolalta va iesi ceva minunat.
Iata în cele de mai jos, o frumoasa explicatie.
O tânara i-a povestit mamei sale ca de o vreme toate îi merg rau: ca nu se mai descurca la algebra, ca prietenul ei a renuntat la ea si, pe deasupra, ca cea mai buna prietena s-a mutat în alta localitate.
În acest timp mama se pregatea sa faca o prajitura si o întreba pe fiica ei daca i-ar placea un cremes.
- Sigur ca da, mama! Îmi place foarte mult cum faci cremesul, raspunse fata.
Când toate ingredientele au fost asezate pe masa, mama o îndemna:
- Uite, gusta putin ulei de gatit!
- Nicidecum, spuse fata uimita.
- Dar ce zici de câteva oua nefierte?
- Oribil, mami!
- Atunci poate preferi niste faina? Sau poate putin bicarbonat?
- Mama, toate acestea sunt dezgustatoare!
- Desigur, raspunse mama. Toate aceste lucruri luate separat sunt rele la gust. Dar când sunt puse împreuna asa cum trebuie, atunci din ele iese o delicioasa prajitura.
Morala
Dumnezeu lucreza în acelasi fel. De multe ori ne întrebam de ce ne lasa sa trecem prin vremuri asa grele. Dar atunci când Dumnezeu rânduieste lucrurile asa cum stie si când stie, nu se poate sa nu fie spre binele nostru. Nu ne ramâne decât sa avem încredere în El si, în cele din urma, din toate „ingredientele” puse laolalta va iesi ceva minunat.
A fi, pur si simplu
O femeie aflata în coma era pe punctul de a muri. dintr-o data, ea s-a simtit ridicata la cer si s-a trezit în fata Scaunului Judecatii de Apoi.
- Cine esti? a întrebat-o o Voce
- Sunt sotia primarului, a raspuns ea.
- Nu te-am întrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu.
- Sunt mama a patru copii.
- Nu te-am întrebat a cui mama esti, ci cine esti tu.
- Sunt învatatoare.
- Nu te-am întrebat ce profesie ai, ci cine esti tu.
- Sunt crestina.
- Nu te-am întrebat care e religia ta, ci cine esti tu.
- Sunt cea care a fost la biserica în fiecare zi si a dat de pomana celor sarmani.
- Nu te-am întrebat ce ai facut tu, ci cine esti tu.
Morala
În mod evident, ea nu a trecut de examen, caci a fost trimisa înapoi pe pamânt. Când s-a trezit din coma, femeia s-a decis sa afle cine este. Si astfel, întreaga ei viata s-a schimbat.
Datoria voastra este sa fiti. Nu sa fiti cineva, nici sa nu fiti nimic - caci asa se nasc lacomia si ambitiile; nu sa fiti cutare sau cutare - caci asa deveniti conditionati; ci pur si simplu sa fiti.
- Cine esti? a întrebat-o o Voce
- Sunt sotia primarului, a raspuns ea.
- Nu te-am întrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu.
- Sunt mama a patru copii.
- Nu te-am întrebat a cui mama esti, ci cine esti tu.
- Sunt învatatoare.
- Nu te-am întrebat ce profesie ai, ci cine esti tu.
- Sunt crestina.
- Nu te-am întrebat care e religia ta, ci cine esti tu.
- Sunt cea care a fost la biserica în fiecare zi si a dat de pomana celor sarmani.
- Nu te-am întrebat ce ai facut tu, ci cine esti tu.
Morala
În mod evident, ea nu a trecut de examen, caci a fost trimisa înapoi pe pamânt. Când s-a trezit din coma, femeia s-a decis sa afle cine este. Si astfel, întreaga ei viata s-a schimbat.
Datoria voastra este sa fiti. Nu sa fiti cineva, nici sa nu fiti nimic - caci asa se nasc lacomia si ambitiile; nu sa fiti cutare sau cutare - caci asa deveniti conditionati; ci pur si simplu sa fiti.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
