Copilul îsi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întreba:
- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?
Bunicul se opri din scris, zâmbi si-i spuse nepotului:
- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar placea sa fii ca el, când vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la acesta.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut în viata mea!
- Totul depinde de felul cum privesti lucrurile. Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusesti sa le mentii, vei fi totdeauna un om care traieste în buna pace cu lumea.
Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mâna care ne conduce pasii. Pe aceasta mâna o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorintei Lui.
A doua calitate: din când în când trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta înseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pâna la urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun.
A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce era gresit. Trebuie sa întelegi ca a corecta un lucru nu înseamna neaparat ceva rau, ceea ce este neaparat e faptul ca ne mentinem pe drumul drept.
A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa, îngrijeste-te de ce se întâmpla înlauntrul tau.
Si, în sfârsit, a cincea calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca ceea ce faci în viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa încerci sa fii constient de fiecare fapta a ta.
Paulo Coelho
joi, 28 iulie 2011
miercuri, 24 noiembrie 2010
Dumnezeu ne dă oamenii care ...
Dumnezeu nu ne dă oamenii pe care îi vrem; El ne dă oamenii de care avem NEVOIE... ca să ne ajute să evoluăm, să ne rănească, să ne părăsească, să ne iubească şi să ne transforme în persoana care am fost destinaţi să fim.
vineri, 29 octombrie 2010
Ceilalti sunt propria noastra oglinda
Deseori ne deranjeaza ceea ce vedem la ceilalti, fara sa constientizam ca exact aceleasi reactii le avem si noi.
De exemplu, eu sunt dezordonata, dar ma deranjeaza dezordinea celor apropiati.
Si Iisus zicea ca inainte de a incerca sa scoatem paiul din ochiul celuilalt, trebuie sa dam atentie barnei din ochiul propriu.
Adesea ceea ce nu ne place la ceilalti este exact ceea ce nu acceptam la noi si avem sa ne iertam in primul rand noua insine.
La fel, ceea ce ne place si apreciem la altii sunt acele calitati care ne plac la noi, sunt resurse personale.
Legile oglinzii
1. Tot ceea ce ma deranjeaza la altul, nu-mi place, cred ca eu as face
mai bine, l-as schimba, etc.-TOTUL ESTE IN MINE, deci tot ceea ce eu
critic in celalalt, luptand impotriva lui- ESTE IN MINE.
2. Tot ceea ce altii critica in mine, lupta sa ma schimbe, iar acest
lucru ma enerveaza, ma deranjeaza, ma irita, etc inseamna ca NU E
REZOLVAT IN MINE. Egoul este cel jignit, deoarece am un ego foarte
puternic.
3. Tot ceea ce altii critica in mine incercand sa ma schimbe, dar daca
pe mine nu ma deranjeaza, atunci ESTE PROBLEMA LOR, neputinta lor pe
care o reflecta asupra mea, pentru ca ei nu pot, nu au curajul sa se
recunoasca in ei insisi.Nu le convine, le e frica.
4. Tot ceea ce iubesc in celalalt, IUBESC IN MINE, exista in mine,
pentru ca ma recunosc in persoana celuilalt, pentru ca stiu ca toti
suntem unul.
5. LUMEA CARE MA INCONJOARA E O OGLINDA.
Daca ma uit in ea, ma vad pe mine.
Daca zambesc si lumea imi zimbeste.
Daca ma uit urat si ea ma priveste urat.
Permanent lumea ma oglindeste.
De exemplu, eu sunt dezordonata, dar ma deranjeaza dezordinea celor apropiati.
Si Iisus zicea ca inainte de a incerca sa scoatem paiul din ochiul celuilalt, trebuie sa dam atentie barnei din ochiul propriu.
Adesea ceea ce nu ne place la ceilalti este exact ceea ce nu acceptam la noi si avem sa ne iertam in primul rand noua insine.
La fel, ceea ce ne place si apreciem la altii sunt acele calitati care ne plac la noi, sunt resurse personale.
Legile oglinzii
1. Tot ceea ce ma deranjeaza la altul, nu-mi place, cred ca eu as face
mai bine, l-as schimba, etc.-TOTUL ESTE IN MINE, deci tot ceea ce eu
critic in celalalt, luptand impotriva lui- ESTE IN MINE.
2. Tot ceea ce altii critica in mine, lupta sa ma schimbe, iar acest
lucru ma enerveaza, ma deranjeaza, ma irita, etc inseamna ca NU E
REZOLVAT IN MINE. Egoul este cel jignit, deoarece am un ego foarte
puternic.
3. Tot ceea ce altii critica in mine incercand sa ma schimbe, dar daca
pe mine nu ma deranjeaza, atunci ESTE PROBLEMA LOR, neputinta lor pe
care o reflecta asupra mea, pentru ca ei nu pot, nu au curajul sa se
recunoasca in ei insisi.Nu le convine, le e frica.
4. Tot ceea ce iubesc in celalalt, IUBESC IN MINE, exista in mine,
pentru ca ma recunosc in persoana celuilalt, pentru ca stiu ca toti
suntem unul.
5. LUMEA CARE MA INCONJOARA E O OGLINDA.
Daca ma uit in ea, ma vad pe mine.
Daca zambesc si lumea imi zimbeste.
Daca ma uit urat si ea ma priveste urat.
Permanent lumea ma oglindeste.
marți, 29 iunie 2010
Religia a uitat de Dumnezeu
Religia ortodoxa traditionala vorbeste atat de mult despre diavol (pacat, vina), incat risti sa uiti de Dumnezeu.
Preotii sunt imbracati in haine sumbre negre, bisericile sunt intunecoase... Intra intr-o biserica catolica si acolo ai sa vezi lumina.
Oare cati dintre preotii de astazi (vorbesc despre cei ortodoxi, ca pe restul nu-i cunosc) seamna cu Iisus?
Preotii sunt imbracati in haine sumbre negre, bisericile sunt intunecoase... Intra intr-o biserica catolica si acolo ai sa vezi lumina.
Oare cati dintre preotii de astazi (vorbesc despre cei ortodoxi, ca pe restul nu-i cunosc) seamna cu Iisus?
vineri, 25 iunie 2010
Condamnată la cancer de obiceiurile părinţilor
O britanică în vârstă de 52 de ani suferă de cancer pulmonar în fază terminală deşi nu s-a atins în viaţa ei de ţigări. Părinţii Lyndei Mitchell fumau cam 60 de ţigări pe zi. Viciul lor o condamnă acum la moarte, deşi ea nu a fumat nici măcar o dată.
Are 52 de ani, o fiică de 24 şi puţin timp de trăit. Îşi doreşte un singur lucru: să le vorbească părinţilor despre pericolul la care îi expun pe copii atunci când fumează în prezenţa lor. Lynda Mitchell, din Withywood (Bristol), o fostă muncitoare, speră ca tragica ei, poveste să-i facă pe părinţii fumători să privească lucrurile dintr-o altă perspectivă, notează „The Daily Mail".
„Voi muri din cauza fumatului pasiv", spune femeia, care a primit diagnosticul de boală pulmonară obstructivă cronică, depistată în cazul fumătorilor. „Când se trezea, mama mea îşi aprindea o ţigară. Fuma cam 60 pe zi. Imediat ce mă dădeam jos din pat, simţeam fumul. Tuşeam groaznic", povesteşte Lynda, adăugând că în urmă cu 50 de ani „nimeni nu realiza care sunt efectele fumatului".
Rugăminţi zadarnice
În adolescenţă, Lynda a început să audă că obiceiul mamei sale, June Evans, acum în vârstă de 72 de ani, ar putea avea consecinţe nefaste şi a încercat s-o convingă să se lase de fumat. Abia la începutul anilor '90, aceasta a decis să nu mai fumeze în casă. „Prea târziu. Eram terminată", spune Lynda, care, de la vârsta de un an, fusese diagnosticată cu astm.
A ştiut mereu că mama sa are un obicei prost, dar n-a fost niciodată conştientă de consecinţele fumatului pasiv.„Sunt dovada faptului că poţi muri din cauza asta. Plămânii se formează complet abia la vârsta de 25 de ani. Oamenii îşi ucid copiii prin fumatul pasiv", avertizează Lynda.
Deşi a aflat de ce boală suferă în 2003, doctorii cred că afecţiunea a început s-o macine încă din anii '80. Acum, plămânii ei funcţionează la o capacitate de numai 22%. Are nevoie de un tub de oxigen 24 de ore din 24. Medicii nu pot să spună exact cât mai are de trăit, dar boala
este incurabilă. Lynda Mitchell sprijină campania lansată în Marea Britanie de o fundaţie în vederea interzicerii fumatului în autoturisme dacă în acestea există pasageri sub 18 ani.
O familie distrusă
Mama Lyndei suferă de emfizem pulmonar, iar în urmă cu doi ani a fost diagnosticată cu o altă boală: cancer de piele. Tatăl Lyndei, Ray Evans, a murit în 1990, la vârsta de 60 de ani, doborât de cancer pulmonar.
„Nu aş fi fumat niciodată în prezenţa copiilor, dacă aş fi ştiut care sunt efectele", spune June Evans. „Dacă nu aş fi renunţat la tutun în urmă cu şase ani şi jumătate, acum aş fi moartă", conchide aceasta.
Sursa:http://www.adevarul.ro/societate/viata/Condamnata_la_cancer_de_obiceiurile_parintilor_0_285571940.html
Are 52 de ani, o fiică de 24 şi puţin timp de trăit. Îşi doreşte un singur lucru: să le vorbească părinţilor despre pericolul la care îi expun pe copii atunci când fumează în prezenţa lor. Lynda Mitchell, din Withywood (Bristol), o fostă muncitoare, speră ca tragica ei, poveste să-i facă pe părinţii fumători să privească lucrurile dintr-o altă perspectivă, notează „The Daily Mail".
„Voi muri din cauza fumatului pasiv", spune femeia, care a primit diagnosticul de boală pulmonară obstructivă cronică, depistată în cazul fumătorilor. „Când se trezea, mama mea îşi aprindea o ţigară. Fuma cam 60 pe zi. Imediat ce mă dădeam jos din pat, simţeam fumul. Tuşeam groaznic", povesteşte Lynda, adăugând că în urmă cu 50 de ani „nimeni nu realiza care sunt efectele fumatului".
Rugăminţi zadarnice
În adolescenţă, Lynda a început să audă că obiceiul mamei sale, June Evans, acum în vârstă de 72 de ani, ar putea avea consecinţe nefaste şi a încercat s-o convingă să se lase de fumat. Abia la începutul anilor '90, aceasta a decis să nu mai fumeze în casă. „Prea târziu. Eram terminată", spune Lynda, care, de la vârsta de un an, fusese diagnosticată cu astm.
A ştiut mereu că mama sa are un obicei prost, dar n-a fost niciodată conştientă de consecinţele fumatului pasiv.„Sunt dovada faptului că poţi muri din cauza asta. Plămânii se formează complet abia la vârsta de 25 de ani. Oamenii îşi ucid copiii prin fumatul pasiv", avertizează Lynda.
Deşi a aflat de ce boală suferă în 2003, doctorii cred că afecţiunea a început s-o macine încă din anii '80. Acum, plămânii ei funcţionează la o capacitate de numai 22%. Are nevoie de un tub de oxigen 24 de ore din 24. Medicii nu pot să spună exact cât mai are de trăit, dar boala
este incurabilă. Lynda Mitchell sprijină campania lansată în Marea Britanie de o fundaţie în vederea interzicerii fumatului în autoturisme dacă în acestea există pasageri sub 18 ani.
O familie distrusă
Mama Lyndei suferă de emfizem pulmonar, iar în urmă cu doi ani a fost diagnosticată cu o altă boală: cancer de piele. Tatăl Lyndei, Ray Evans, a murit în 1990, la vârsta de 60 de ani, doborât de cancer pulmonar.
„Nu aş fi fumat niciodată în prezenţa copiilor, dacă aş fi ştiut care sunt efectele", spune June Evans. „Dacă nu aş fi renunţat la tutun în urmă cu şase ani şi jumătate, acum aş fi moartă", conchide aceasta.
Sursa:http://www.adevarul.ro/societate/viata/Condamnata_la_cancer_de_obiceiurile_parintilor_0_285571940.html
Pilda magarului batran
Într-o buna zi, măgarul unui ţăran căzu într-o fântână. Nefericitul animal se puse pe zbierat, şi făcu asta ore întregi, în timp ce ţăranul îşi frământa mâinile, gândindu-se ce mai e de făcut. Până la urmă, ţăranul hotărî că măgarul şi aşa era bătrân, în vreme ce fântâna, oricum secată, tot trebuia să fie astupată odată şi-odată. El ajunse la concluzia că nu mai merita osteneala de a-l scoate pe măgar din fundul fântânii, aşa că îşi chemă vecinii, ca să-i dea o mână de ajutor. Fiecare dintre ei apucă o lopată şi se puseră să arunce de zor pământ în fântână.
La început, măgarul se puse şi mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, după o grămadă de lopeţi de pământ aruncate, se potoli şi tăcu. Mirat, ţăranul privi în adâncul fântânii şi rămase cu gura căscată... În loc să fie îngropat de viu, măgarul cel bătrân făcea ceva la care ţăranul nu se gândise: la fiecare lopată de pământ aruncată, animalul se scutura cu putere şi păşea deasupra... Nu după multă vreme, toţi văzură cum măgarul, ajuns până la gura fântânii, sări fremătând peste ghizd şi o tuli pe imaş!
Viaţa aruncă oricum în noi cu pământ, noroi şi cu tot felul de greutăţi... Dacă în plus suntem „măgari“ şi cădem în „fântâna“ conjuncturilor neprielnice, a grijilor nenumărate, a pesimismului şi a neîncrederii, secretul pentru a ieşi de acolo este să ne scuturăm de acest pământ şi să-l folosim pentru a urca, pas cu pas, până ieşim la liman. Fiecare din greutăţile noastre este, până la urmă, un prilej pentru un pas înainte. Putem ieşi chiar şi din prăpăstiile celor mai teribile nenorociri dacă nu ne dăm bătuţi niciodată.
Să folosim, aşadar, până şi noroiul aruncat peste noi ca să înaintăm perseverenţi în direcţia bună.
Să ţinem minte cele 3 reguli pentru o viaţă liniştită şi împăcată:
1) Să ne curăţim inima de frică şi neîncredere, iar mintea de griji inutile şi pesimism;
2) Să ne simplificăm viaţa, dăruind mai mult şi aşteptând mai puţin;
3) Să ne scuturăm mereu de pământul aruncat peste noi, pentru că pământul se întoarce în pământ, dar sufletul este fără preget şi urcă la cer. În viaţa aceasta, noi trebuie să fim soluţii, nu probleme.
La început, măgarul se puse şi mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, după o grămadă de lopeţi de pământ aruncate, se potoli şi tăcu. Mirat, ţăranul privi în adâncul fântânii şi rămase cu gura căscată... În loc să fie îngropat de viu, măgarul cel bătrân făcea ceva la care ţăranul nu se gândise: la fiecare lopată de pământ aruncată, animalul se scutura cu putere şi păşea deasupra... Nu după multă vreme, toţi văzură cum măgarul, ajuns până la gura fântânii, sări fremătând peste ghizd şi o tuli pe imaş!
Viaţa aruncă oricum în noi cu pământ, noroi şi cu tot felul de greutăţi... Dacă în plus suntem „măgari“ şi cădem în „fântâna“ conjuncturilor neprielnice, a grijilor nenumărate, a pesimismului şi a neîncrederii, secretul pentru a ieşi de acolo este să ne scuturăm de acest pământ şi să-l folosim pentru a urca, pas cu pas, până ieşim la liman. Fiecare din greutăţile noastre este, până la urmă, un prilej pentru un pas înainte. Putem ieşi chiar şi din prăpăstiile celor mai teribile nenorociri dacă nu ne dăm bătuţi niciodată.
Să folosim, aşadar, până şi noroiul aruncat peste noi ca să înaintăm perseverenţi în direcţia bună.
Să ţinem minte cele 3 reguli pentru o viaţă liniştită şi împăcată:
1) Să ne curăţim inima de frică şi neîncredere, iar mintea de griji inutile şi pesimism;
2) Să ne simplificăm viaţa, dăruind mai mult şi aşteptând mai puţin;
3) Să ne scuturăm mereu de pământul aruncat peste noi, pentru că pământul se întoarce în pământ, dar sufletul este fără preget şi urcă la cer. În viaţa aceasta, noi trebuie să fim soluţii, nu probleme.
luni, 14 iunie 2010
Totul este Brahma
Un discipol a invatat de la maestrul sau urmatoarea sutra: "Eu sunt Brahma, tu esti Brahma, totul este Brahma". Maestrul i-a spus sa mediteze cat mai des la aceasta sutra si el era foarte sarguincios.
Intr-o zi, in timp ce mergea prin oras, discipolul vede ca toti oamenii alergau speriati in directia opusa celei in care mergea el. "De ce alergi?", il intreaba pe unul dintre ei. "Cum, nu stii? Elefantul alb a evadat de la circ si acum calca totul in picioare", ii raspunde omul si fuge mai departe. "Aaaa, eu sunt Brahma, el e Brahma, totul este Brahma, ce pot sa patesc?" se intreaba discipolul si merge mai departe.
Ajunge pe strada unde se afla elefantul alb. La capatul ei se vedea un nor de praf si oameni care fugeau ingroziti. Isi da seama ca acolo e elefantul si merge linistit mai departe, zicandu-si in continuare: "eu sunt Brahma, el e Brahma, totul este Brahma, ce pot sa patesc?".
Elefantul alb era deja aproape de el. Dintr-un tufis apropiat se aude o voce: "ascunde-te, vine elefantul alb si calca totul in picioare!". "Nuuu, ce pot sa patesc?" raspunde discipolul. "Eu sunt Brahma, el e Brahma, totul este Brahma". Elefantul ajunge la el, il calca fara ezitare si pleaca mai departe. Cand isi revine, se duce mai mult tarandu-se direct la maestru, ii povesteste ce a patit si il intreaba inca socat: "Maestre, nu mi-ai spus tu ca totul este Brahma? Ca el e Brahma, eu sunt Brahma?". Maestrul il priveste cu compasiune si ii raspunde: "da, dar si vocea din tufis e tot Brahma".
Morala
Se intampla adesea sa luam lucrurile in mod fanatic, fara a le intelege in profunzime si atunci actiunile noastre nu mai sunt in echilibru cu lumea si cu noi insine.
Intr-o zi, in timp ce mergea prin oras, discipolul vede ca toti oamenii alergau speriati in directia opusa celei in care mergea el. "De ce alergi?", il intreaba pe unul dintre ei. "Cum, nu stii? Elefantul alb a evadat de la circ si acum calca totul in picioare", ii raspunde omul si fuge mai departe. "Aaaa, eu sunt Brahma, el e Brahma, totul este Brahma, ce pot sa patesc?" se intreaba discipolul si merge mai departe.
Ajunge pe strada unde se afla elefantul alb. La capatul ei se vedea un nor de praf si oameni care fugeau ingroziti. Isi da seama ca acolo e elefantul si merge linistit mai departe, zicandu-si in continuare: "eu sunt Brahma, el e Brahma, totul este Brahma, ce pot sa patesc?".
Elefantul alb era deja aproape de el. Dintr-un tufis apropiat se aude o voce: "ascunde-te, vine elefantul alb si calca totul in picioare!". "Nuuu, ce pot sa patesc?" raspunde discipolul. "Eu sunt Brahma, el e Brahma, totul este Brahma". Elefantul ajunge la el, il calca fara ezitare si pleaca mai departe. Cand isi revine, se duce mai mult tarandu-se direct la maestru, ii povesteste ce a patit si il intreaba inca socat: "Maestre, nu mi-ai spus tu ca totul este Brahma? Ca el e Brahma, eu sunt Brahma?". Maestrul il priveste cu compasiune si ii raspunde: "da, dar si vocea din tufis e tot Brahma".
Morala
Se intampla adesea sa luam lucrurile in mod fanatic, fara a le intelege in profunzime si atunci actiunile noastre nu mai sunt in echilibru cu lumea si cu noi insine.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
