Religia ortodoxa traditionala vorbeste atat de mult despre diavol (pacat, vina), incat risti sa uiti de Dumnezeu.
Preotii sunt imbracati in haine sumbre negre, bisericile sunt intunecoase... Intra intr-o biserica catolica si acolo ai sa vezi lumina.
Oare cati dintre preotii de astazi (vorbesc despre cei ortodoxi, ca pe restul nu-i cunosc) seamna cu Iisus?
marți, 29 iunie 2010
vineri, 25 iunie 2010
Condamnată la cancer de obiceiurile părinţilor
O britanică în vârstă de 52 de ani suferă de cancer pulmonar în fază terminală deşi nu s-a atins în viaţa ei de ţigări. Părinţii Lyndei Mitchell fumau cam 60 de ţigări pe zi. Viciul lor o condamnă acum la moarte, deşi ea nu a fumat nici măcar o dată.
Are 52 de ani, o fiică de 24 şi puţin timp de trăit. Îşi doreşte un singur lucru: să le vorbească părinţilor despre pericolul la care îi expun pe copii atunci când fumează în prezenţa lor. Lynda Mitchell, din Withywood (Bristol), o fostă muncitoare, speră ca tragica ei, poveste să-i facă pe părinţii fumători să privească lucrurile dintr-o altă perspectivă, notează „The Daily Mail".
„Voi muri din cauza fumatului pasiv", spune femeia, care a primit diagnosticul de boală pulmonară obstructivă cronică, depistată în cazul fumătorilor. „Când se trezea, mama mea îşi aprindea o ţigară. Fuma cam 60 pe zi. Imediat ce mă dădeam jos din pat, simţeam fumul. Tuşeam groaznic", povesteşte Lynda, adăugând că în urmă cu 50 de ani „nimeni nu realiza care sunt efectele fumatului".
Rugăminţi zadarnice
În adolescenţă, Lynda a început să audă că obiceiul mamei sale, June Evans, acum în vârstă de 72 de ani, ar putea avea consecinţe nefaste şi a încercat s-o convingă să se lase de fumat. Abia la începutul anilor '90, aceasta a decis să nu mai fumeze în casă. „Prea târziu. Eram terminată", spune Lynda, care, de la vârsta de un an, fusese diagnosticată cu astm.
A ştiut mereu că mama sa are un obicei prost, dar n-a fost niciodată conştientă de consecinţele fumatului pasiv.„Sunt dovada faptului că poţi muri din cauza asta. Plămânii se formează complet abia la vârsta de 25 de ani. Oamenii îşi ucid copiii prin fumatul pasiv", avertizează Lynda.
Deşi a aflat de ce boală suferă în 2003, doctorii cred că afecţiunea a început s-o macine încă din anii '80. Acum, plămânii ei funcţionează la o capacitate de numai 22%. Are nevoie de un tub de oxigen 24 de ore din 24. Medicii nu pot să spună exact cât mai are de trăit, dar boala
este incurabilă. Lynda Mitchell sprijină campania lansată în Marea Britanie de o fundaţie în vederea interzicerii fumatului în autoturisme dacă în acestea există pasageri sub 18 ani.
O familie distrusă
Mama Lyndei suferă de emfizem pulmonar, iar în urmă cu doi ani a fost diagnosticată cu o altă boală: cancer de piele. Tatăl Lyndei, Ray Evans, a murit în 1990, la vârsta de 60 de ani, doborât de cancer pulmonar.
„Nu aş fi fumat niciodată în prezenţa copiilor, dacă aş fi ştiut care sunt efectele", spune June Evans. „Dacă nu aş fi renunţat la tutun în urmă cu şase ani şi jumătate, acum aş fi moartă", conchide aceasta.
Sursa:http://www.adevarul.ro/societate/viata/Condamnata_la_cancer_de_obiceiurile_parintilor_0_285571940.html
Are 52 de ani, o fiică de 24 şi puţin timp de trăit. Îşi doreşte un singur lucru: să le vorbească părinţilor despre pericolul la care îi expun pe copii atunci când fumează în prezenţa lor. Lynda Mitchell, din Withywood (Bristol), o fostă muncitoare, speră ca tragica ei, poveste să-i facă pe părinţii fumători să privească lucrurile dintr-o altă perspectivă, notează „The Daily Mail".
„Voi muri din cauza fumatului pasiv", spune femeia, care a primit diagnosticul de boală pulmonară obstructivă cronică, depistată în cazul fumătorilor. „Când se trezea, mama mea îşi aprindea o ţigară. Fuma cam 60 pe zi. Imediat ce mă dădeam jos din pat, simţeam fumul. Tuşeam groaznic", povesteşte Lynda, adăugând că în urmă cu 50 de ani „nimeni nu realiza care sunt efectele fumatului".
Rugăminţi zadarnice
În adolescenţă, Lynda a început să audă că obiceiul mamei sale, June Evans, acum în vârstă de 72 de ani, ar putea avea consecinţe nefaste şi a încercat s-o convingă să se lase de fumat. Abia la începutul anilor '90, aceasta a decis să nu mai fumeze în casă. „Prea târziu. Eram terminată", spune Lynda, care, de la vârsta de un an, fusese diagnosticată cu astm.
A ştiut mereu că mama sa are un obicei prost, dar n-a fost niciodată conştientă de consecinţele fumatului pasiv.„Sunt dovada faptului că poţi muri din cauza asta. Plămânii se formează complet abia la vârsta de 25 de ani. Oamenii îşi ucid copiii prin fumatul pasiv", avertizează Lynda.
Deşi a aflat de ce boală suferă în 2003, doctorii cred că afecţiunea a început s-o macine încă din anii '80. Acum, plămânii ei funcţionează la o capacitate de numai 22%. Are nevoie de un tub de oxigen 24 de ore din 24. Medicii nu pot să spună exact cât mai are de trăit, dar boala
este incurabilă. Lynda Mitchell sprijină campania lansată în Marea Britanie de o fundaţie în vederea interzicerii fumatului în autoturisme dacă în acestea există pasageri sub 18 ani.
O familie distrusă
Mama Lyndei suferă de emfizem pulmonar, iar în urmă cu doi ani a fost diagnosticată cu o altă boală: cancer de piele. Tatăl Lyndei, Ray Evans, a murit în 1990, la vârsta de 60 de ani, doborât de cancer pulmonar.
„Nu aş fi fumat niciodată în prezenţa copiilor, dacă aş fi ştiut care sunt efectele", spune June Evans. „Dacă nu aş fi renunţat la tutun în urmă cu şase ani şi jumătate, acum aş fi moartă", conchide aceasta.
Sursa:http://www.adevarul.ro/societate/viata/Condamnata_la_cancer_de_obiceiurile_parintilor_0_285571940.html
Pilda magarului batran
Într-o buna zi, măgarul unui ţăran căzu într-o fântână. Nefericitul animal se puse pe zbierat, şi făcu asta ore întregi, în timp ce ţăranul îşi frământa mâinile, gândindu-se ce mai e de făcut. Până la urmă, ţăranul hotărî că măgarul şi aşa era bătrân, în vreme ce fântâna, oricum secată, tot trebuia să fie astupată odată şi-odată. El ajunse la concluzia că nu mai merita osteneala de a-l scoate pe măgar din fundul fântânii, aşa că îşi chemă vecinii, ca să-i dea o mână de ajutor. Fiecare dintre ei apucă o lopată şi se puseră să arunce de zor pământ în fântână.
La început, măgarul se puse şi mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, după o grămadă de lopeţi de pământ aruncate, se potoli şi tăcu. Mirat, ţăranul privi în adâncul fântânii şi rămase cu gura căscată... În loc să fie îngropat de viu, măgarul cel bătrân făcea ceva la care ţăranul nu se gândise: la fiecare lopată de pământ aruncată, animalul se scutura cu putere şi păşea deasupra... Nu după multă vreme, toţi văzură cum măgarul, ajuns până la gura fântânii, sări fremătând peste ghizd şi o tuli pe imaş!
Viaţa aruncă oricum în noi cu pământ, noroi şi cu tot felul de greutăţi... Dacă în plus suntem „măgari“ şi cădem în „fântâna“ conjuncturilor neprielnice, a grijilor nenumărate, a pesimismului şi a neîncrederii, secretul pentru a ieşi de acolo este să ne scuturăm de acest pământ şi să-l folosim pentru a urca, pas cu pas, până ieşim la liman. Fiecare din greutăţile noastre este, până la urmă, un prilej pentru un pas înainte. Putem ieşi chiar şi din prăpăstiile celor mai teribile nenorociri dacă nu ne dăm bătuţi niciodată.
Să folosim, aşadar, până şi noroiul aruncat peste noi ca să înaintăm perseverenţi în direcţia bună.
Să ţinem minte cele 3 reguli pentru o viaţă liniştită şi împăcată:
1) Să ne curăţim inima de frică şi neîncredere, iar mintea de griji inutile şi pesimism;
2) Să ne simplificăm viaţa, dăruind mai mult şi aşteptând mai puţin;
3) Să ne scuturăm mereu de pământul aruncat peste noi, pentru că pământul se întoarce în pământ, dar sufletul este fără preget şi urcă la cer. În viaţa aceasta, noi trebuie să fim soluţii, nu probleme.
La început, măgarul se puse şi mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, după o grămadă de lopeţi de pământ aruncate, se potoli şi tăcu. Mirat, ţăranul privi în adâncul fântânii şi rămase cu gura căscată... În loc să fie îngropat de viu, măgarul cel bătrân făcea ceva la care ţăranul nu se gândise: la fiecare lopată de pământ aruncată, animalul se scutura cu putere şi păşea deasupra... Nu după multă vreme, toţi văzură cum măgarul, ajuns până la gura fântânii, sări fremătând peste ghizd şi o tuli pe imaş!
Viaţa aruncă oricum în noi cu pământ, noroi şi cu tot felul de greutăţi... Dacă în plus suntem „măgari“ şi cădem în „fântâna“ conjuncturilor neprielnice, a grijilor nenumărate, a pesimismului şi a neîncrederii, secretul pentru a ieşi de acolo este să ne scuturăm de acest pământ şi să-l folosim pentru a urca, pas cu pas, până ieşim la liman. Fiecare din greutăţile noastre este, până la urmă, un prilej pentru un pas înainte. Putem ieşi chiar şi din prăpăstiile celor mai teribile nenorociri dacă nu ne dăm bătuţi niciodată.
Să folosim, aşadar, până şi noroiul aruncat peste noi ca să înaintăm perseverenţi în direcţia bună.
Să ţinem minte cele 3 reguli pentru o viaţă liniştită şi împăcată:
1) Să ne curăţim inima de frică şi neîncredere, iar mintea de griji inutile şi pesimism;
2) Să ne simplificăm viaţa, dăruind mai mult şi aşteptând mai puţin;
3) Să ne scuturăm mereu de pământul aruncat peste noi, pentru că pământul se întoarce în pământ, dar sufletul este fără preget şi urcă la cer. În viaţa aceasta, noi trebuie să fim soluţii, nu probleme.
luni, 14 iunie 2010
Totul este Brahma
Un discipol a invatat de la maestrul sau urmatoarea sutra: "Eu sunt Brahma, tu esti Brahma, totul este Brahma". Maestrul i-a spus sa mediteze cat mai des la aceasta sutra si el era foarte sarguincios.
Intr-o zi, in timp ce mergea prin oras, discipolul vede ca toti oamenii alergau speriati in directia opusa celei in care mergea el. "De ce alergi?", il intreaba pe unul dintre ei. "Cum, nu stii? Elefantul alb a evadat de la circ si acum calca totul in picioare", ii raspunde omul si fuge mai departe. "Aaaa, eu sunt Brahma, el e Brahma, totul este Brahma, ce pot sa patesc?" se intreaba discipolul si merge mai departe.
Ajunge pe strada unde se afla elefantul alb. La capatul ei se vedea un nor de praf si oameni care fugeau ingroziti. Isi da seama ca acolo e elefantul si merge linistit mai departe, zicandu-si in continuare: "eu sunt Brahma, el e Brahma, totul este Brahma, ce pot sa patesc?".
Elefantul alb era deja aproape de el. Dintr-un tufis apropiat se aude o voce: "ascunde-te, vine elefantul alb si calca totul in picioare!". "Nuuu, ce pot sa patesc?" raspunde discipolul. "Eu sunt Brahma, el e Brahma, totul este Brahma". Elefantul ajunge la el, il calca fara ezitare si pleaca mai departe. Cand isi revine, se duce mai mult tarandu-se direct la maestru, ii povesteste ce a patit si il intreaba inca socat: "Maestre, nu mi-ai spus tu ca totul este Brahma? Ca el e Brahma, eu sunt Brahma?". Maestrul il priveste cu compasiune si ii raspunde: "da, dar si vocea din tufis e tot Brahma".
Morala
Se intampla adesea sa luam lucrurile in mod fanatic, fara a le intelege in profunzime si atunci actiunile noastre nu mai sunt in echilibru cu lumea si cu noi insine.
Intr-o zi, in timp ce mergea prin oras, discipolul vede ca toti oamenii alergau speriati in directia opusa celei in care mergea el. "De ce alergi?", il intreaba pe unul dintre ei. "Cum, nu stii? Elefantul alb a evadat de la circ si acum calca totul in picioare", ii raspunde omul si fuge mai departe. "Aaaa, eu sunt Brahma, el e Brahma, totul este Brahma, ce pot sa patesc?" se intreaba discipolul si merge mai departe.
Ajunge pe strada unde se afla elefantul alb. La capatul ei se vedea un nor de praf si oameni care fugeau ingroziti. Isi da seama ca acolo e elefantul si merge linistit mai departe, zicandu-si in continuare: "eu sunt Brahma, el e Brahma, totul este Brahma, ce pot sa patesc?".
Elefantul alb era deja aproape de el. Dintr-un tufis apropiat se aude o voce: "ascunde-te, vine elefantul alb si calca totul in picioare!". "Nuuu, ce pot sa patesc?" raspunde discipolul. "Eu sunt Brahma, el e Brahma, totul este Brahma". Elefantul ajunge la el, il calca fara ezitare si pleaca mai departe. Cand isi revine, se duce mai mult tarandu-se direct la maestru, ii povesteste ce a patit si il intreaba inca socat: "Maestre, nu mi-ai spus tu ca totul este Brahma? Ca el e Brahma, eu sunt Brahma?". Maestrul il priveste cu compasiune si ii raspunde: "da, dar si vocea din tufis e tot Brahma".
Morala
Se intampla adesea sa luam lucrurile in mod fanatic, fara a le intelege in profunzime si atunci actiunile noastre nu mai sunt in echilibru cu lumea si cu noi insine.
Trei porti
Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.
-Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?
-Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip. Dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa
retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te… Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.
Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.
Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi: “SCHIMBA LUMEA”.
“Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.”Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara. Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce-ai invatat tu pe acest drum?
-Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
-Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu.
Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris: “SCHIMBA-I PE CEILALTI”.
“Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.” El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?
-Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.
-Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria:” SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI”.
“Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi. El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau. Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce ai invatat tu pe acest drum?
-Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.
-Asa este, spuse batranul.
-Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
-Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.
Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris: “ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI”. Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens. “In lupta devenim orbi, isi spuse el.” Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca. Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce-ai invatat in plus pe acest drum?
-Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.
-Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.
Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria “ACCEPTA-I PE CEILALTI”. Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase. Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:
-Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?
-Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.
-Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.
Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: “ACCEPTA LUMEA”. Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor. Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:
-Ce-ai invatat pe drumul acesta?
-Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista, atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.
-Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea! Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.
-Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?
-Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip. Dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa
retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te… Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.
Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.
Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi: “SCHIMBA LUMEA”.
“Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.”Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara. Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce-ai invatat tu pe acest drum?
-Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
-Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu.
Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris: “SCHIMBA-I PE CEILALTI”.
“Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.” El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?
-Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.
-Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria:” SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI”.
“Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi. El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau. Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce ai invatat tu pe acest drum?
-Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.
-Asa este, spuse batranul.
-Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
-Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.
Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris: “ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI”. Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens. “In lupta devenim orbi, isi spuse el.” Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca. Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce-ai invatat in plus pe acest drum?
-Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.
-Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.
Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria “ACCEPTA-I PE CEILALTI”. Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase. Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:
-Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?
-Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.
-Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.
Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: “ACCEPTA LUMEA”. Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor. Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:
-Ce-ai invatat pe drumul acesta?
-Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista, atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.
-Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea! Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.
Viata ca o prajitura
Uneori ne întrebam: De ce merit eu una ca asta? De ce Dumnezeu mi-a facut una ca asta?
Iata în cele de mai jos, o frumoasa explicatie.
O tânara i-a povestit mamei sale ca de o vreme toate îi merg rau: ca nu se mai descurca la algebra, ca prietenul ei a renuntat la ea si, pe deasupra, ca cea mai buna prietena s-a mutat în alta localitate.
În acest timp mama se pregatea sa faca o prajitura si o întreba pe fiica ei daca i-ar placea un cremes.
- Sigur ca da, mama! Îmi place foarte mult cum faci cremesul, raspunse fata.
Când toate ingredientele au fost asezate pe masa, mama o îndemna:
- Uite, gusta putin ulei de gatit!
- Nicidecum, spuse fata uimita.
- Dar ce zici de câteva oua nefierte?
- Oribil, mami!
- Atunci poate preferi niste faina? Sau poate putin bicarbonat?
- Mama, toate acestea sunt dezgustatoare!
- Desigur, raspunse mama. Toate aceste lucruri luate separat sunt rele la gust. Dar când sunt puse împreuna asa cum trebuie, atunci din ele iese o delicioasa prajitura.
Morala
Dumnezeu lucreza în acelasi fel. De multe ori ne întrebam de ce ne lasa sa trecem prin vremuri asa grele. Dar atunci când Dumnezeu rânduieste lucrurile asa cum stie si când stie, nu se poate sa nu fie spre binele nostru. Nu ne ramâne decât sa avem încredere în El si, în cele din urma, din toate „ingredientele” puse laolalta va iesi ceva minunat.
Iata în cele de mai jos, o frumoasa explicatie.
O tânara i-a povestit mamei sale ca de o vreme toate îi merg rau: ca nu se mai descurca la algebra, ca prietenul ei a renuntat la ea si, pe deasupra, ca cea mai buna prietena s-a mutat în alta localitate.
În acest timp mama se pregatea sa faca o prajitura si o întreba pe fiica ei daca i-ar placea un cremes.
- Sigur ca da, mama! Îmi place foarte mult cum faci cremesul, raspunse fata.
Când toate ingredientele au fost asezate pe masa, mama o îndemna:
- Uite, gusta putin ulei de gatit!
- Nicidecum, spuse fata uimita.
- Dar ce zici de câteva oua nefierte?
- Oribil, mami!
- Atunci poate preferi niste faina? Sau poate putin bicarbonat?
- Mama, toate acestea sunt dezgustatoare!
- Desigur, raspunse mama. Toate aceste lucruri luate separat sunt rele la gust. Dar când sunt puse împreuna asa cum trebuie, atunci din ele iese o delicioasa prajitura.
Morala
Dumnezeu lucreza în acelasi fel. De multe ori ne întrebam de ce ne lasa sa trecem prin vremuri asa grele. Dar atunci când Dumnezeu rânduieste lucrurile asa cum stie si când stie, nu se poate sa nu fie spre binele nostru. Nu ne ramâne decât sa avem încredere în El si, în cele din urma, din toate „ingredientele” puse laolalta va iesi ceva minunat.
A fi, pur si simplu
O femeie aflata în coma era pe punctul de a muri. dintr-o data, ea s-a simtit ridicata la cer si s-a trezit în fata Scaunului Judecatii de Apoi.
- Cine esti? a întrebat-o o Voce
- Sunt sotia primarului, a raspuns ea.
- Nu te-am întrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu.
- Sunt mama a patru copii.
- Nu te-am întrebat a cui mama esti, ci cine esti tu.
- Sunt învatatoare.
- Nu te-am întrebat ce profesie ai, ci cine esti tu.
- Sunt crestina.
- Nu te-am întrebat care e religia ta, ci cine esti tu.
- Sunt cea care a fost la biserica în fiecare zi si a dat de pomana celor sarmani.
- Nu te-am întrebat ce ai facut tu, ci cine esti tu.
Morala
În mod evident, ea nu a trecut de examen, caci a fost trimisa înapoi pe pamânt. Când s-a trezit din coma, femeia s-a decis sa afle cine este. Si astfel, întreaga ei viata s-a schimbat.
Datoria voastra este sa fiti. Nu sa fiti cineva, nici sa nu fiti nimic - caci asa se nasc lacomia si ambitiile; nu sa fiti cutare sau cutare - caci asa deveniti conditionati; ci pur si simplu sa fiti.
- Cine esti? a întrebat-o o Voce
- Sunt sotia primarului, a raspuns ea.
- Nu te-am întrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu.
- Sunt mama a patru copii.
- Nu te-am întrebat a cui mama esti, ci cine esti tu.
- Sunt învatatoare.
- Nu te-am întrebat ce profesie ai, ci cine esti tu.
- Sunt crestina.
- Nu te-am întrebat care e religia ta, ci cine esti tu.
- Sunt cea care a fost la biserica în fiecare zi si a dat de pomana celor sarmani.
- Nu te-am întrebat ce ai facut tu, ci cine esti tu.
Morala
În mod evident, ea nu a trecut de examen, caci a fost trimisa înapoi pe pamânt. Când s-a trezit din coma, femeia s-a decis sa afle cine este. Si astfel, întreaga ei viata s-a schimbat.
Datoria voastra este sa fiti. Nu sa fiti cineva, nici sa nu fiti nimic - caci asa se nasc lacomia si ambitiile; nu sa fiti cutare sau cutare - caci asa deveniti conditionati; ci pur si simplu sa fiti.
Despre gesturile marunte
Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Cand am ajuns , la 2:30 AM, cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter...
In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa.
Deci am mers si-am batut la usa. " Doar un minut" raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta. Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o dintr-un film din anii '40.
Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri.
Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
"Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?"zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.
"Nu e mare lucru" I-am zis eu. " Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata"
" Oh, sunteti un baiat asa de bun!" zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat: " Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"
"Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid.
" Oh, nu conteza" spuse ea. " Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil...".
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori... " Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea." Doctorul spune ca nu mai am mult timp..." In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.
"Pe ce ruta ati vrea sa merg?" Am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa staau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere.
Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata:
"Sunt obosita... Hai sa mergem."
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.
Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau ateniti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.
"Cat va datorez?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
"Nimic" am zis eu.
" Dar trebuie si tu sa te intretii."
"Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri" am raspuns eu.
Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere..
" Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie" spuse ea. " Multumesc."
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, o usa se inchisese... Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti... Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zile de-abia puteam vorbi.
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios, sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?..
Uitandu-ma in urma. nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete.
Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere- frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat.
OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!
Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun:" Ziua de azi este o zi speciala!"
Amintiti-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul spectacol pe care il jucam.
Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat !!!!!!!!!!
Sursa: Unelte pentru schimbare http://www.unelte.rrvbium.ro/
In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa.
Deci am mers si-am batut la usa. " Doar un minut" raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta. Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o dintr-un film din anii '40.
Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri.
Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
"Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?"zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.
"Nu e mare lucru" I-am zis eu. " Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata"
" Oh, sunteti un baiat asa de bun!" zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat: " Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"
"Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid.
" Oh, nu conteza" spuse ea. " Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil...".
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori... " Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea." Doctorul spune ca nu mai am mult timp..." In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.
"Pe ce ruta ati vrea sa merg?" Am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa staau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere.
Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata:
"Sunt obosita... Hai sa mergem."
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.
Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau ateniti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.
"Cat va datorez?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
"Nimic" am zis eu.
" Dar trebuie si tu sa te intretii."
"Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri" am raspuns eu.
Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere..
" Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie" spuse ea. " Multumesc."
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, o usa se inchisese... Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti... Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zile de-abia puteam vorbi.
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios, sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?..
Uitandu-ma in urma. nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete.
Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere- frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat.
OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!
Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun:" Ziua de azi este o zi speciala!"
Amintiti-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul spectacol pe care il jucam.
Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat !!!!!!!!!!
Sursa: Unelte pentru schimbare http://www.unelte.rrvbium.ro/
Un samurai invata despre rai...
"Un renumit samurai, cu o constitutie masiva, a hotarat intr-o zi sa
viziteze un calugar firav, sperand sa dobandeasca acces la secretele
Universului. 'Calugare', spuse el pe un ton agresiv, specific unui om
obisnuit sa comande, 'invata-ma despre rai si iad!'. Micul calugar
il privi in tacere pe vajnicul luptator. Apoi, dupa cateva clipe, ii
spuse samuraiului cu mult dispret: 'Sa te invat despre rai si iad?
Nu te-as putea invata nimic. Esti murdar! Mirosi urat! Sabia ta este
ruginita! Esti dizgratios, o adevarata rusine pentru clasa
samurailor. Dispari din fata mea imediat! Nu pot sa te suport!'.
Samuraiul era furios. Atat de furios incat intregul corp incepuse sa-
i tremure. Fata i se inrosise si valuri de manie ii strabateau
trupul.Fulgerator, fara sa mai stea pe ganduri, samuraiul ridica
amenintator sabia deasupra capului, pregatindu-se sa il ucida pe
calugar. ...'Acesta este iadul.', spuse, linistit, calugarul,
privindu-l. Samuraiul impietri, socat de raspunsul calugarului.
Compasiunea si calmul acestui omulet, care isi riscase viata pentru
a oferi o invatatura despre iad! Samuraiul isi cobori incet sabia,
plin de gratitudine si, pentru motive pe care nu le putea explica,
inima sa se umplu pe data de o pace cum nu mai cunoscuse.
..."Si acesta este raiul", adauga, la fel de calm, calugarul."
viziteze un calugar firav, sperand sa dobandeasca acces la secretele
Universului. 'Calugare', spuse el pe un ton agresiv, specific unui om
obisnuit sa comande, 'invata-ma despre rai si iad!'. Micul calugar
il privi in tacere pe vajnicul luptator. Apoi, dupa cateva clipe, ii
spuse samuraiului cu mult dispret: 'Sa te invat despre rai si iad?
Nu te-as putea invata nimic. Esti murdar! Mirosi urat! Sabia ta este
ruginita! Esti dizgratios, o adevarata rusine pentru clasa
samurailor. Dispari din fata mea imediat! Nu pot sa te suport!'.
Samuraiul era furios. Atat de furios incat intregul corp incepuse sa-
i tremure. Fata i se inrosise si valuri de manie ii strabateau
trupul.Fulgerator, fara sa mai stea pe ganduri, samuraiul ridica
amenintator sabia deasupra capului, pregatindu-se sa il ucida pe
calugar. ...'Acesta este iadul.', spuse, linistit, calugarul,
privindu-l. Samuraiul impietri, socat de raspunsul calugarului.
Compasiunea si calmul acestui omulet, care isi riscase viata pentru
a oferi o invatatura despre iad! Samuraiul isi cobori incet sabia,
plin de gratitudine si, pentru motive pe care nu le putea explica,
inima sa se umplu pe data de o pace cum nu mai cunoscuse.
..."Si acesta este raiul", adauga, la fel de calm, calugarul."
Despre Dumnezeu si existenta
Osho - Despre Dumnezeu si existenta
http://vnigama.blogspot.com/2006/11/ce-este-existenta.html
http://vnigama.blogspot.com/2006/11/ce-este-existenta.html
Socrate si zvonurile
In Grecia antica Socrate(469-399 DC), era foarte mult laudat pentru intelepciunea lui. Intr-o zi, marele filozof s-a intalnit intamplator cu o cunostinta care alerga spre el agitat si care i-a spus: "Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studentii tai?"
"Stai o clipa," ii replica Socrate. "Inainte sa-mi spui, as vrea sa treci printr-un mic test. Se numeste Testul celor Trei."
"Trei?"
"Asa este," a continuat Socrate. "Inainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui.
Primul test este cel al Adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?"
"Nu," spuse omul. "De fapt doar am auzit despre el."
"E-n regula," zise Socrate. "Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu. Acum sa incercam testul al doilea, testul Binelui.
Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?"
"Nu, dimpotriva..."
"Deci," a continuat Socrate, "vrei sa-mi ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?"
Omul a dat din umeri, putin stanjenit.
Socrate a continuat. "Totusi mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba - filtrul Folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos?"
"Nu, nu chiar..."
"Ei bine," a conchis Socrate, "daca ceea ce vrei sa-mi spui nu este nici
Adevarat, nici de Bine, nici macar de Folos, atunci de ce sa-mi mai spui?"
Omul era invins si s-a rusinat.
Si astfel Socrate nu a aflat niciodata ca nevasta-sa il insela cu studentul respectiv.
Sursa: http://vnigama.blogspot.com/2006/11/socrate-si-zvonurile.html
"Stai o clipa," ii replica Socrate. "Inainte sa-mi spui, as vrea sa treci printr-un mic test. Se numeste Testul celor Trei."
"Trei?"
"Asa este," a continuat Socrate. "Inainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui.
Primul test este cel al Adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?"
"Nu," spuse omul. "De fapt doar am auzit despre el."
"E-n regula," zise Socrate. "Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu. Acum sa incercam testul al doilea, testul Binelui.
Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?"
"Nu, dimpotriva..."
"Deci," a continuat Socrate, "vrei sa-mi ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?"
Omul a dat din umeri, putin stanjenit.
Socrate a continuat. "Totusi mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba - filtrul Folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos?"
"Nu, nu chiar..."
"Ei bine," a conchis Socrate, "daca ceea ce vrei sa-mi spui nu este nici
Adevarat, nici de Bine, nici macar de Folos, atunci de ce sa-mi mai spui?"
Omul era invins si s-a rusinat.
Si astfel Socrate nu a aflat niciodata ca nevasta-sa il insela cu studentul respectiv.
Sursa: http://vnigama.blogspot.com/2006/11/socrate-si-zvonurile.html
Nu uita ce e cel mai important
Legenda spune ca o femeie saraca cu un copil in brate, trecand pe langa o pestera a auzit o voce misterioasa care i-a spus:
"Intra si ia tot ceea ce iti doresti, dar sa nu uiti ceea ce-i mai important. Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi poarta se va inchide pentru totdeauna. Asa ca profita de aceasta oportunitate, dar nu uita ce-i mai important."
Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii. Fascinata de aur si bijuterii, a asezat copilul pe o stanca si a inceput sa stranga de zor tot ce putea duce.
Vocea misterioasa i-a vorbit din nou: “Ai doar 8 minute!”
Cand au trecut cele 8 minute, femeia, incarcata cu aur si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si poarta s-a inchis.
Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar poarta s-a inchis pentru totdeauna.
Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru totdeauna.
La fel se intampla de multe ori si cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trai in aceasta lume si o voce ne aminteste mereu: ”Nu uita ce e cel mai important!”
Si cele mai importante sunt valorile spirituale, familia si copii, viata, educatia, bunul simt, reputatia, dragostea, adevarul si demnitatea de om.
In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce e mai important.
Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul: “Bogatia sufletului.”
Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede si ca moartea vine cand ne asteptam mai putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele.
Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti, si toate numai pentru ca am uitat ce e cel mai important: “Bogatia sufletului!”
sursa: http://povestiri-cu-talc.blogspot.com/2007/07/legenda-celor-8-minute.html
"Intra si ia tot ceea ce iti doresti, dar sa nu uiti ceea ce-i mai important. Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi poarta se va inchide pentru totdeauna. Asa ca profita de aceasta oportunitate, dar nu uita ce-i mai important."
Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii. Fascinata de aur si bijuterii, a asezat copilul pe o stanca si a inceput sa stranga de zor tot ce putea duce.
Vocea misterioasa i-a vorbit din nou: “Ai doar 8 minute!”
Cand au trecut cele 8 minute, femeia, incarcata cu aur si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si poarta s-a inchis.
Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar poarta s-a inchis pentru totdeauna.
Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru totdeauna.
La fel se intampla de multe ori si cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trai in aceasta lume si o voce ne aminteste mereu: ”Nu uita ce e cel mai important!”
Si cele mai importante sunt valorile spirituale, familia si copii, viata, educatia, bunul simt, reputatia, dragostea, adevarul si demnitatea de om.
In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce e mai important.
Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul: “Bogatia sufletului.”
Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede si ca moartea vine cand ne asteptam mai putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele.
Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti, si toate numai pentru ca am uitat ce e cel mai important: “Bogatia sufletului!”
sursa: http://povestiri-cu-talc.blogspot.com/2007/07/legenda-celor-8-minute.html
Cainele din oglinda
Ratacind pe ici, pe colo, un caine urias ajunse intr-o odaie care avea pe toti peretii oglinzi imense.
Astfel se vazu dintr-odata inconjurat de caini. Se infurie, incepu sa scrasneasca din dinti si sa maraie. Fireste, si cainii din oglinda facura la fel, descoperindu-si coltii fiorosi.
Cainele nostru incepu sa se invarta vertiginos intr-o parte si in alta pentru a se apara de atacatori, dupa care, latrand cu furie, se arunca asupra unuia dintre presupusii sai adversari.
In urma puternicei izbituri in oglinda, cazu la pamant fara suflare si plin de sange.
Daca ar fi dat din coada prieteneste o singura data, toti cainii din oglinda ar fi raspuns in acelasi fel si întalnirea lor ar fi fost o sarbatoare...
Astfel se vazu dintr-odata inconjurat de caini. Se infurie, incepu sa scrasneasca din dinti si sa maraie. Fireste, si cainii din oglinda facura la fel, descoperindu-si coltii fiorosi.
Cainele nostru incepu sa se invarta vertiginos intr-o parte si in alta pentru a se apara de atacatori, dupa care, latrand cu furie, se arunca asupra unuia dintre presupusii sai adversari.
In urma puternicei izbituri in oglinda, cazu la pamant fara suflare si plin de sange.
Daca ar fi dat din coada prieteneste o singura data, toti cainii din oglinda ar fi raspuns in acelasi fel si întalnirea lor ar fi fost o sarbatoare...
Imparatul
Un imparat din orientul indepartat ajunse la batranete si stia ca venise timpul sa aleaga un succesor. In loc sa il aleaga pe unul din copiii sau asistentii sai a decis sa faca ceva diferit. Intr-una din zile i-a adunat pe toti copiii din imparatia sa si le-a spus: "A sosit timpul sa imi aleg un succesor. Asa ca am decis ca succesorul meu sa fie unul dintre voi!"
Copiii erau socati. Dar imparatul a continuat: "Am sa dau astazi fiecaruia dintre voi cate o samanta. Vreau ca fiecare sa o planteze si apoi sa aiba grija zilnic de ea: sa o udati si sa o ingrijiti iar dupa un an sa va intoarceti la palat. Eu voi judeca dupa plantele pe care mi le aduceti cine va fi urmatorul imparat!"
In acea multime se afla si un baiat pe care il chema Ming. Ca toti celalti copii a primit si el o samanta si a plecat incantat cu ea spre casa. I-a spus mamei sale povestea iar aceasta l-a ajutat in a alege un vas si pamant potrivit. Baiatul a plantat samanta si apoi a udat-o zilnic cu deosebita atentie. In fiecare zi, spre seara, venea sa vada daca a rasarit ceva din samanta primita de la imparat.
Trecusera deja 3 saptamani si ceilalti copii deja incepusera sa vorbeasca despre plantele lor. Ming era mereu tacut pentru ca din samanta lui deocamdata nu crescuse nimic. Au trecut 4 saptamani, apoi 5 saptamani si mai apoi 6 luni iar Ming, desi uda samanta cu constiinciozitate, nu avea inca o planta. Incepuse sa se simta ca un ratat iar un sambure de indoiala incolti in inima sa. Daca dintr-un motiv sau altul isi omorase planta si nimic nu va mai rasari din samanta sa?
Toti prietenii lui aveau deja copacei sau plante uriase numai el nu avea nimic. Bine inteles ca Ming nu le-a spus nimic prietenilor sai si uda samanta in continuare in speranta ca un miracol se va intampla.
A trecut un an si sosise ziua in care toti copii din regat trebuiau sa se intoarca la palat cu plantele pentru a fi inspectate de imparat. Ming ii spuse mamei sale ca nu vrea sa se duca cu un vas gol la imparat dar aceasta l-a sfatuit sa isi asume responsabilitatea pentru faptele sale. Asa ca Ming, onest din fire, desi simtea ca ii este rau la stomac din pricina trairilor pe care le avea, a plecat la palat cu vasul gol.
Cand a ajuns acolo a vazut la ceilalti copii o mare varietate de plante, una mai frumoasa decat cealalta, in toate formele si culorile. Bine inteles ca toti copii radeau de el pentru ca venise cu vasul gol si unii chiar ii spuneau ironic: "Nu-i nimic! Poate data viitoare o sa iti iasa mai bine!"
Cand imparatul a intrat in sala copiii au amutit iar Ming s-a ascuns undeva in spate pentru a nu fi observat. Imparatul a rostit: "Astazi imi voi alege un succesor!" si incepu inspectia plantelor. Vazand dupa o vreme vasul gol a lui Ming, imparatul ordona sa fie adus in fata multimii. Ming era inspaimantat si tot ce putea gandi era: "Imparatul stie ca sunt un ratat! Probabil ca acum ma va omori ca sa ma dea drept exemplu negativ celorlati!".
Imparatul a spus: "Iata-l pe noul vostru imparat! Numele lui e Ming!". Lui Ming nu ii venea sa creada. Fusese la un pas sa isi piarda viata iar acum e proclamat imparat? Cum putea fi el noul imparat?
Apoi imparatul a continuat: "Acum un an am dat fiecaruia dintre voi cate o samanta. V-am spus sa luati samanta si sa o plantati, sa o ingrijiti si apoi peste un an sa mi-o aduceti inapoi. Numai ca am omis sa va spun ca v-am dat tuturor seminte fierte, din care e imposibil sa creasca ceva. Toti cu exceptia lui Ming mi-ati adus inapoi copaci, plante si flori dar asta pentru ca ati inlocuit samanta pe care v-am dat-o. Ming a fost singurul care a fost onest si nu a inlocuit-o si a avut curaj sa se intoarca la palat cu un vas in care nu crescuse nici o planta. Asa ca incepand de azi Ming este noul vostru imparat!"
*******
EPILOG:
Daca plantezi onestitate ai sa culegi incredere.
Daca plantezi bunatate ai sa culegi prietenie.
Daca plantezi umilinta ai sa culegi maretie.
Daca plantezi perseverenta ai sa culegi victorie.
Daca plantezi consideratie ai sa culegi armonie.
Daca plantezi munca ai sa culegi succes.
Daca plantezi iertare ai sa culegi impacare.
Daca plantezi credinta ai sa culegi miracole.
Pe de alta parte:
Daca plantezi mincuna ai sa culegi neincredere.
Daca plantezi egoism ai sa culegi singuratate.
Daca plantezi mandrie ai sa culegi distrugere.
Daca plantezi invidie ai sa culegi necazuri.
Daca plantezi lacomie ai sa culegi pierdere.
Daca plantezi barfa ai sa culegi dusmani.
Daca plantezi griji ai sa culegi riduri.
Daca plantezi pacat ai sa culegi vinovatie.
Copiii erau socati. Dar imparatul a continuat: "Am sa dau astazi fiecaruia dintre voi cate o samanta. Vreau ca fiecare sa o planteze si apoi sa aiba grija zilnic de ea: sa o udati si sa o ingrijiti iar dupa un an sa va intoarceti la palat. Eu voi judeca dupa plantele pe care mi le aduceti cine va fi urmatorul imparat!"
In acea multime se afla si un baiat pe care il chema Ming. Ca toti celalti copii a primit si el o samanta si a plecat incantat cu ea spre casa. I-a spus mamei sale povestea iar aceasta l-a ajutat in a alege un vas si pamant potrivit. Baiatul a plantat samanta si apoi a udat-o zilnic cu deosebita atentie. In fiecare zi, spre seara, venea sa vada daca a rasarit ceva din samanta primita de la imparat.
Trecusera deja 3 saptamani si ceilalti copii deja incepusera sa vorbeasca despre plantele lor. Ming era mereu tacut pentru ca din samanta lui deocamdata nu crescuse nimic. Au trecut 4 saptamani, apoi 5 saptamani si mai apoi 6 luni iar Ming, desi uda samanta cu constiinciozitate, nu avea inca o planta. Incepuse sa se simta ca un ratat iar un sambure de indoiala incolti in inima sa. Daca dintr-un motiv sau altul isi omorase planta si nimic nu va mai rasari din samanta sa?
Toti prietenii lui aveau deja copacei sau plante uriase numai el nu avea nimic. Bine inteles ca Ming nu le-a spus nimic prietenilor sai si uda samanta in continuare in speranta ca un miracol se va intampla.
A trecut un an si sosise ziua in care toti copii din regat trebuiau sa se intoarca la palat cu plantele pentru a fi inspectate de imparat. Ming ii spuse mamei sale ca nu vrea sa se duca cu un vas gol la imparat dar aceasta l-a sfatuit sa isi asume responsabilitatea pentru faptele sale. Asa ca Ming, onest din fire, desi simtea ca ii este rau la stomac din pricina trairilor pe care le avea, a plecat la palat cu vasul gol.
Cand a ajuns acolo a vazut la ceilalti copii o mare varietate de plante, una mai frumoasa decat cealalta, in toate formele si culorile. Bine inteles ca toti copii radeau de el pentru ca venise cu vasul gol si unii chiar ii spuneau ironic: "Nu-i nimic! Poate data viitoare o sa iti iasa mai bine!"
Cand imparatul a intrat in sala copiii au amutit iar Ming s-a ascuns undeva in spate pentru a nu fi observat. Imparatul a rostit: "Astazi imi voi alege un succesor!" si incepu inspectia plantelor. Vazand dupa o vreme vasul gol a lui Ming, imparatul ordona sa fie adus in fata multimii. Ming era inspaimantat si tot ce putea gandi era: "Imparatul stie ca sunt un ratat! Probabil ca acum ma va omori ca sa ma dea drept exemplu negativ celorlati!".
Imparatul a spus: "Iata-l pe noul vostru imparat! Numele lui e Ming!". Lui Ming nu ii venea sa creada. Fusese la un pas sa isi piarda viata iar acum e proclamat imparat? Cum putea fi el noul imparat?
Apoi imparatul a continuat: "Acum un an am dat fiecaruia dintre voi cate o samanta. V-am spus sa luati samanta si sa o plantati, sa o ingrijiti si apoi peste un an sa mi-o aduceti inapoi. Numai ca am omis sa va spun ca v-am dat tuturor seminte fierte, din care e imposibil sa creasca ceva. Toti cu exceptia lui Ming mi-ati adus inapoi copaci, plante si flori dar asta pentru ca ati inlocuit samanta pe care v-am dat-o. Ming a fost singurul care a fost onest si nu a inlocuit-o si a avut curaj sa se intoarca la palat cu un vas in care nu crescuse nici o planta. Asa ca incepand de azi Ming este noul vostru imparat!"
*******
EPILOG:
Daca plantezi onestitate ai sa culegi incredere.
Daca plantezi bunatate ai sa culegi prietenie.
Daca plantezi umilinta ai sa culegi maretie.
Daca plantezi perseverenta ai sa culegi victorie.
Daca plantezi consideratie ai sa culegi armonie.
Daca plantezi munca ai sa culegi succes.
Daca plantezi iertare ai sa culegi impacare.
Daca plantezi credinta ai sa culegi miracole.
Pe de alta parte:
Daca plantezi mincuna ai sa culegi neincredere.
Daca plantezi egoism ai sa culegi singuratate.
Daca plantezi mandrie ai sa culegi distrugere.
Daca plantezi invidie ai sa culegi necazuri.
Daca plantezi lacomie ai sa culegi pierdere.
Daca plantezi barfa ai sa culegi dusmani.
Daca plantezi griji ai sa culegi riduri.
Daca plantezi pacat ai sa culegi vinovatie.
Scopul Vietii
Un om de afaceri american statea langa chei, intr-un mic sat mexican de coasta, cand un pescar isi trage barca la mal. In barca erau cativa pesti frumosi. Americanul il felicita pentru pestele prins si il intreaba cat timp i-a luat sa-l pescuiasca.
- Foarte putin, a raspuns mexicanul.
- De ce nu stai mai mult pe mare sa prinzi mai mult peste? a intrebat atunci americanul.
- Mi-ajunge sa-mi intretin familia, i-a raspuns pescarul.
- Si ce faci in restul timpului ? a vrut sa stie omul de afaceri.
- Dorm pana tarziu, pescuiesc putin, ma joc cu copiii, imi fac siesta impreuna cu nevasta-mea, in fiecare seara ma plimb prin sat, beau un pahar de vin si cant la chitara cu prietenii. Domnule, am o viata plina si sunt foarte ocupat, a incheiat pescarul.
- Uite, il ia peste picior americanul. Am studiat Economia la Harvard si te pot ajuta. Ar trebui sa pescuiesti mai mult si cu banii pe care-i castigi in plus sa-ti cumperi o barca mai mare. Cu ceea ce castigi de pe urma barcii mai mari iti poti cumpara cateva barci si mai tarziu chiar o flota de pescuit. In loc sa vinzi pestele prin intermediari, il poti vinde direct la o fabrica iar mai tarziu iti poti cumpara propria fabrica de prelucrare a pestelui. Ai putea astfel controla produsul, procesarea si distributia. Va trebui sa pleci din sat, sa te muti in Mexico City, apoi la Los Angeles si, mai tarziu, la New York, de unde iti vei conduce afacerea tot mai infloritoare.
- Si cat va dura sa fac toate astea, senor ? intreaba pescarul.
- Vreo 15-20 ani, raspunde americanul.
- Si apoi ?
- Apoi vine partea cea mai buna, rase americanul. Iti vinzi afacerea si devii foarte bogat! Ai lua cateva milioane.
- Milioane, senor ? se mira pescarul. Si dupa asta ?
- Dupa asta te retragi din afaceri, te muti intr-un satuc de pescari pe malul oceanului si te scoli tarziu, pescuiesti putin, te joci cu copiii, iti faci siesta impreuna cu sotia, te plimbi seara prin sat, bei un pahar de vin cu prietenii, cantati la chitara....
- Pai, chiar asta fac si acum ...
Morala
Un proverb arab spune ca "Multumirea cu putin este avere ce nu se termina."
- Foarte putin, a raspuns mexicanul.
- De ce nu stai mai mult pe mare sa prinzi mai mult peste? a intrebat atunci americanul.
- Mi-ajunge sa-mi intretin familia, i-a raspuns pescarul.
- Si ce faci in restul timpului ? a vrut sa stie omul de afaceri.
- Dorm pana tarziu, pescuiesc putin, ma joc cu copiii, imi fac siesta impreuna cu nevasta-mea, in fiecare seara ma plimb prin sat, beau un pahar de vin si cant la chitara cu prietenii. Domnule, am o viata plina si sunt foarte ocupat, a incheiat pescarul.
- Uite, il ia peste picior americanul. Am studiat Economia la Harvard si te pot ajuta. Ar trebui sa pescuiesti mai mult si cu banii pe care-i castigi in plus sa-ti cumperi o barca mai mare. Cu ceea ce castigi de pe urma barcii mai mari iti poti cumpara cateva barci si mai tarziu chiar o flota de pescuit. In loc sa vinzi pestele prin intermediari, il poti vinde direct la o fabrica iar mai tarziu iti poti cumpara propria fabrica de prelucrare a pestelui. Ai putea astfel controla produsul, procesarea si distributia. Va trebui sa pleci din sat, sa te muti in Mexico City, apoi la Los Angeles si, mai tarziu, la New York, de unde iti vei conduce afacerea tot mai infloritoare.
- Si cat va dura sa fac toate astea, senor ? intreaba pescarul.
- Vreo 15-20 ani, raspunde americanul.
- Si apoi ?
- Apoi vine partea cea mai buna, rase americanul. Iti vinzi afacerea si devii foarte bogat! Ai lua cateva milioane.
- Milioane, senor ? se mira pescarul. Si dupa asta ?
- Dupa asta te retragi din afaceri, te muti intr-un satuc de pescari pe malul oceanului si te scoli tarziu, pescuiesti putin, te joci cu copiii, iti faci siesta impreuna cu sotia, te plimbi seara prin sat, bei un pahar de vin cu prietenii, cantati la chitara....
- Pai, chiar asta fac si acum ...
Morala
Un proverb arab spune ca "Multumirea cu putin este avere ce nu se termina."
CEI 2 LUPI
Un batran indian, din neamul Cherokee, statea impreuna cu nepotul sau si-l invata:
"In viata fiecarui om de pe pamantul asta se da o lupta formidabila, o lupta intre doi lupi. Unul rau: el intruchipeaza frica, mania, invidia, lacomia, autocompatimirea, aroganta, viclenia, resentimentele. Celalalt e unul bun: el aduce bucuria, linistea, smerenia, increderea, darnicia, adevarul, blandetea si mila, iubirea."
Copilul priveste intrebator spre bunicul lui:
"Si care dintre ei va invinge?"
Batranul il priveste in ochi:
"Cel pe care il vei hrani!!!"
Alte povesti:
http://club.dao.ro/povestiri/scopul_vietii/10
"In viata fiecarui om de pe pamantul asta se da o lupta formidabila, o lupta intre doi lupi. Unul rau: el intruchipeaza frica, mania, invidia, lacomia, autocompatimirea, aroganta, viclenia, resentimentele. Celalalt e unul bun: el aduce bucuria, linistea, smerenia, increderea, darnicia, adevarul, blandetea si mila, iubirea."
Copilul priveste intrebator spre bunicul lui:
"Si care dintre ei va invinge?"
Batranul il priveste in ochi:
"Cel pe care il vei hrani!!!"
Alte povesti:
http://club.dao.ro/povestiri/scopul_vietii/10
POT ALEGE!
Se spune ca erau trei prieteni care isi doreau sa urce un munte pentru ca in varful lui traia un batran plin de intelepciune pe care isi doreau sa-l cunoasca. La un moment dat au ajuns la o rascruce, si fiecare a continuat sa-si aleaga drumul dupa cum il indemna sufletul. Primul a ales o carare abrupta, ce urca drept catre varf. Nu-i pasa de pericole, dorea sa ajunga la batranul din varful muntelui cat mai repede. A doua cale nu era chiar atat de abrupta, dar strabatea un canion ingust si accidentat, strabatut de vanturi puternice. Al treilea a ales o carare mai lunga, care ocolea muntele serpuind in pante line.
Dupa 7 zile, cel care urcase pe calea cea abrupta a ajuns in varf extenuat, plin de rani sangerande. Plin de nerabdare, s-a asezat sa-si astepte prietenii. Dupa 7 saptamani, ametit de vanturile puternice care i se impotrivisera, ajunse si al doilea. Se aseza in tacere langa cel dintai, asteptand. Dupa 7 luni sosi si cel de al treilea, cu fata stralucindu-i de fericire, semn al unei profunde stari de liniste si multumire interioara. Cei doi erau furiosi pentru ca drumul lor a fost greu si au avut mult de asteptat, in timp ce drumul lui a fost o adevarata placere. Asa ca l-au intrebat pe batranul intelept care a ales cel mai bine.
- Ce ai invatat tu? il intreba pe primul.
- Ca viata este grea si plina de pericole si greutati, ca este plina de suferinta si adeseori ceea ce intalnesc in cale imi poate provoca rani, ca pentru fiecare pas inainte trebuie sa duc o lupta incrancenata care ma sleieste de puteri. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
- Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe al doilea.
- Ca in viata multe lucruri ma pot abate din cale, ca uneori pot sa pierd drumul, ajungand cu totul altundeva decat doresc… dar daca nu imi pierd increderea, reusesc pana la urma. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
- Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe ultimul.
- Ca ma pot bucura de fiecare pas pe care il fac daca aleg sa am Rabdare, ca daca privesc cu Intelegere viata nu este o povara grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie sa iau parte, ca Iubirea care ma inconjoara din toate partile imi poate lumina sufletul daca ii dau voie sa patrunda acolo. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
- Da, ai ales bine…
Uimiti de raspunsurile batranului, cei trei prieteni au cazut pe ganduri. Si au inteles, in sfarsit, ca la orice rascruce POT ALEGE… iar viata fiecaruia este rezultatul alegerilor facute de-a lungul ei.
Dupa 7 zile, cel care urcase pe calea cea abrupta a ajuns in varf extenuat, plin de rani sangerande. Plin de nerabdare, s-a asezat sa-si astepte prietenii. Dupa 7 saptamani, ametit de vanturile puternice care i se impotrivisera, ajunse si al doilea. Se aseza in tacere langa cel dintai, asteptand. Dupa 7 luni sosi si cel de al treilea, cu fata stralucindu-i de fericire, semn al unei profunde stari de liniste si multumire interioara. Cei doi erau furiosi pentru ca drumul lor a fost greu si au avut mult de asteptat, in timp ce drumul lui a fost o adevarata placere. Asa ca l-au intrebat pe batranul intelept care a ales cel mai bine.
- Ce ai invatat tu? il intreba pe primul.
- Ca viata este grea si plina de pericole si greutati, ca este plina de suferinta si adeseori ceea ce intalnesc in cale imi poate provoca rani, ca pentru fiecare pas inainte trebuie sa duc o lupta incrancenata care ma sleieste de puteri. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
- Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe al doilea.
- Ca in viata multe lucruri ma pot abate din cale, ca uneori pot sa pierd drumul, ajungand cu totul altundeva decat doresc… dar daca nu imi pierd increderea, reusesc pana la urma. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
- Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe ultimul.
- Ca ma pot bucura de fiecare pas pe care il fac daca aleg sa am Rabdare, ca daca privesc cu Intelegere viata nu este o povara grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie sa iau parte, ca Iubirea care ma inconjoara din toate partile imi poate lumina sufletul daca ii dau voie sa patrunda acolo. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
- Da, ai ales bine…
Uimiti de raspunsurile batranului, cei trei prieteni au cazut pe ganduri. Si au inteles, in sfarsit, ca la orice rascruce POT ALEGE… iar viata fiecaruia este rezultatul alegerilor facute de-a lungul ei.
DRAGOSTEA ADEVARATA
Odata am avut o prietena de care eram foarte apropiat. Pe cand stateam impreuna pe marginea unei piscine ea si-a umplut causul palmelor cu apa si a ramas astfel nemiscata in fata mea. Apoi mi-a zis:
"Priveste apa aceasta pe care o tin in causul palmelor. O vezi? Ea simbolizeaza Dragostea. Atata vreme cat tii palmele deschise cu grija permitandu-i sa ramana acolo, ea va ramane mereu acolo. In schimb daca inchizi palmele strangand degetele in incercarea de a o poseda ea va curge printre degete!"
"Aceasta este cea mai mare greseala pe care o fac oamenii cand intalnesc dragostea adevarata... incearca sa o controleze prin posesivitate, ei ordona si apoi au asteptari ridicate... si la fel cum s-a scurs apa din pumn asa se va indeparta si dragostea de ei. Pentru ca dragostea e menita sa fie libera, nimeni nu poate sa ii schimbe adevarata natura."
"Daca exista oameni pe care ii iubesti permite-le sa fie fiinte libere. Daruieste si nu astepta nimic in schimb. Ofera sfaturi dar nu iti impune opinia. Cere dar nu ordona. Poate ca suna simplu dar aceasta este o lectie ce poate dura o viata intreaga pentru a fi invatata."
"Acesta este secretul dragostei adevarate. Pentru a o resimti pe deplin trebuie sa nu ai nici un fel de asteptari de la cei pe care ii iubesti si sa manifesti pentru ei grija neconditionata."
Un ultim gand ce imi trece prin minte:
"Viata nu se masoara in numarul de respiratii pe care il avem ci in numarul de momente care ne taie respiratia."
Swami Vivekananda
"Priveste apa aceasta pe care o tin in causul palmelor. O vezi? Ea simbolizeaza Dragostea. Atata vreme cat tii palmele deschise cu grija permitandu-i sa ramana acolo, ea va ramane mereu acolo. In schimb daca inchizi palmele strangand degetele in incercarea de a o poseda ea va curge printre degete!"
"Aceasta este cea mai mare greseala pe care o fac oamenii cand intalnesc dragostea adevarata... incearca sa o controleze prin posesivitate, ei ordona si apoi au asteptari ridicate... si la fel cum s-a scurs apa din pumn asa se va indeparta si dragostea de ei. Pentru ca dragostea e menita sa fie libera, nimeni nu poate sa ii schimbe adevarata natura."
"Daca exista oameni pe care ii iubesti permite-le sa fie fiinte libere. Daruieste si nu astepta nimic in schimb. Ofera sfaturi dar nu iti impune opinia. Cere dar nu ordona. Poate ca suna simplu dar aceasta este o lectie ce poate dura o viata intreaga pentru a fi invatata."
"Acesta este secretul dragostei adevarate. Pentru a o resimti pe deplin trebuie sa nu ai nici un fel de asteptari de la cei pe care ii iubesti si sa manifesti pentru ei grija neconditionata."
Un ultim gand ce imi trece prin minte:
"Viata nu se masoara in numarul de respiratii pe care il avem ci in numarul de momente care ne taie respiratia."
Swami Vivekananda
IUBIREA NECONDITIONATA
Un tanar fusese in razboi in Vietnam aproape 3 ani de zile. Intr-un final se intoarce in America si isi suna parintii la telefon:
- Mama, tata, ma intorc acasa, dar vreau sa va cer o favoare. Am un prieten foarte bun si as vrea sa il aduc acasa cu mine.
- Sigur, ne-ar face mare placere sa il cunoastem, au spus parintii.
- Mai e ceva ce ar trebui sa stiti despre el; in timpul razboiului a fost ranit foarte rau. A calcat pe o mina si explozia l-a lasat fara o mana si un picior. Nu are unde sa se duca si vreau sa vina sa stea cu voi acasa.
- Ne pare rau sa auzim asta, fiule. Poate rezolvam cumva sa ii gasim unde sa stea.
- Nu, vreau sa stea impreuna cu noi acasa.
- Fiule, ii raspunde tatal, nu-ti dai seama despre ce vorbesti. Un om handicapat ca el inseamna o povara foarte mare pentru noi. Avem si noi vietile noastre de trait. Ce sens are sa ne incarcam viata cu unul ca el. Lasa-l in pace si vino acasa. O sa-si gaseasca el unde sa stea...
In acest moment, fiul inchide telefonl brusc. Parintii n-au mai auzit nimic de el de atunci. Dupa cateva zile, au primit un telefon de la Politie care ii anunta ca fiul lor s-a sinucis aruncandu-se de pe o cladire. Erau chemati sa identifice trupul. Parintii inmarmuriti, au ajuns repede la morga si acolo au descoperit ca intr-adevar, fiul lor era cel care murise. De asemenea au mai descoperit un lucru... baiatul lor avea doar o mana si un picior.
Parintii din poveste seamana cu noi.
Ne e atat de usor sa ii acceptam si sa ii iubim pe cei care sunt amuzanti, plini de viata, fara probleme, dar nu ne pasa de cei care ne pot incurca planurile, care au probleme, sau pe care nimeni nu-i baga in seama...
- Mama, tata, ma intorc acasa, dar vreau sa va cer o favoare. Am un prieten foarte bun si as vrea sa il aduc acasa cu mine.
- Sigur, ne-ar face mare placere sa il cunoastem, au spus parintii.
- Mai e ceva ce ar trebui sa stiti despre el; in timpul razboiului a fost ranit foarte rau. A calcat pe o mina si explozia l-a lasat fara o mana si un picior. Nu are unde sa se duca si vreau sa vina sa stea cu voi acasa.
- Ne pare rau sa auzim asta, fiule. Poate rezolvam cumva sa ii gasim unde sa stea.
- Nu, vreau sa stea impreuna cu noi acasa.
- Fiule, ii raspunde tatal, nu-ti dai seama despre ce vorbesti. Un om handicapat ca el inseamna o povara foarte mare pentru noi. Avem si noi vietile noastre de trait. Ce sens are sa ne incarcam viata cu unul ca el. Lasa-l in pace si vino acasa. O sa-si gaseasca el unde sa stea...
In acest moment, fiul inchide telefonl brusc. Parintii n-au mai auzit nimic de el de atunci. Dupa cateva zile, au primit un telefon de la Politie care ii anunta ca fiul lor s-a sinucis aruncandu-se de pe o cladire. Erau chemati sa identifice trupul. Parintii inmarmuriti, au ajuns repede la morga si acolo au descoperit ca intr-adevar, fiul lor era cel care murise. De asemenea au mai descoperit un lucru... baiatul lor avea doar o mana si un picior.
Parintii din poveste seamana cu noi.
Ne e atat de usor sa ii acceptam si sa ii iubim pe cei care sunt amuzanti, plini de viata, fara probleme, dar nu ne pasa de cei care ne pot incurca planurile, care au probleme, sau pe care nimeni nu-i baga in seama...
DOUA INIMI
Intr-o zi, un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:
-De ce tipa oamenii cand sunt suparati?
-Tipam deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
-Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? intreba din nou inteleptul.
-Pai, tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude, incerca un alt discipol.
Maestrul intreba din nou:
-Totusi, nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?
Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:
-Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta, ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati, cu atat mai tare trebuie sa strige, din cauza distantei si mai mari.
Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor, suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc, doar soptesc, murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.
In final, inteleptul concluziona, zicand:
-Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta, nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere.
Mahatma Ghandi
-De ce tipa oamenii cand sunt suparati?
-Tipam deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
-Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? intreba din nou inteleptul.
-Pai, tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude, incerca un alt discipol.
Maestrul intreba din nou:
-Totusi, nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?
Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:
-Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta, ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati, cu atat mai tare trebuie sa strige, din cauza distantei si mai mari.
Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor, suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc, doar soptesc, murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.
In final, inteleptul concluziona, zicand:
-Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta, nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere.
Mahatma Ghandi
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
